Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au discutat, miercuri, cu experţi ai Comisiei Europene, într-o nouă misiune de evaluare a MCV şi a Mecanismului Statul de Drept. Secretarul de stat în MJ Mihai Paşca a reafirmat angajamentul privind desfiinţarea Secţiei speciale. „Obiectivul prioritar al Ministerului Justiţei rămâne ridicarea MCV pentru România şi ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând, chiar în cursul anului viitor”, a afirmat el.
„O delegaţie a Ministerului Justiţiei condusă de secretarul de stat Mihai Paşca a discutat astăzi (miercuri – n.red.) cu experţi ai Comisiei Europene în cadrul unei noi misiuni de evaluare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi a Mecanismului Statul de Drept (Rule of Law). Discuţiile s-au axat în principal pe aspecte tehnice, fiind punctate progresele înregistrate de România faţă de momentul ultimului raport MCV din luna iunie, respectiv ultimului raport Rule of Law din luna iulie”, arată Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, referitor la desfiinţarea SIIJ, secretarul de stat Paşca a reafirmat angajamentul în acest sens, menţinut de altfel şi în programul de guvernare al nou formatei coaliţii politice, subliniindu-se intenţia de a se respecta recomandările MCV şi practica CJUE, totul şi în condiţiile unui dialog cu corpul magistraţilor.
În ceea ce priveşte adoptarea legilor Justiţiei, reprezentanţii MJ au arătat că s-a încheiat dezbaterea publică asupra acestora, noul ministru al Justiţiei urmând să stabilească şi să promoveze forma lor finală. De asemenea, proiectele legilor de punere în acord a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală cu deciziile Curţii Constituţionale au fost puse în dezbatere publică.
"S-a remarcat finalizarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2021- 2025, după preluarea majorităţii (74%) propunerilor venite în cadrul fazei de dezbatere publică, aceasta urmând a fi supusă aprobării guvernului după instalarea noului Guvern. Experţii CE au apreciat abordarea integrată a fenomenului corupţiei cu cel al criminalităţii organizate", mai scrie în comunicat.
Referitor la funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, s-a punctat adoptarea HG 917/2021 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind recuperarea creanţelor provenite din infracţiuni pentru perioada 2021-2025 "Criminalitatea nu este profitabilă!”, iar directorul general al Agenţiei, Cornel Călinescu, a oferit detalii despre etapele de implementare a acesteia din perioada următoare. Ţinta aici este de a creşte cu cel puţin 50% valoarea activelor indisponibilizate în cauze penale, aflate în administrarea ANABI, iar pentru creşterea capacităţii de depozitare şi conservare a acestora se va trece la construcţia a 5 noi facilităţi în urma finanţării prin PNRR a acestui obiectiv, cu 13 milioane de euro, arată MJ.
Tot la capitolul investiţii, discuţiile s-au referit şi la obiectivul digitalizării aparatului de Justiţie care va fi finanţat prin PNRR cu 148 milioane de euro, fiind aici prevăzută construirea unui centru naţional de date, dar şi prin POCA cu 25 milioane de euro, fiind vorba aici de dezvoltarea variantei a V-a a aplicaţiei ECRIS.
Conform MJ, în discuţii au fost menţionate actele normative adoptate în cursul acestui an referitoare la abrogarea vârstei minime de pensionare de 20 de ani pentru magistraţi, compunerea completelor de apel, admiterea în magistratură, precum şi majorarea schemei de personal ale DNA şi DIICOT.
"Prezentarea făcută de echipa Ministerului Justiţiei cu privire la progresele înregistrate pe capitolele din MCV a fost apreciată de experţii Comisiei Europene. Obiectivul prioritar al Ministerului Justiţei rămâne ridicarea MCV pentru România şi ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând, chiar în cursul anului viitor”, a declarar, la finalul întâlnirii, secretarul de stat Mihai Paşca.