DNA a reținut un comisar șef de la combaterea criminalității organizate

DNA a reținut un comisar șef de la combaterea criminalității organizate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorii DNA l-au reținut pe Marius Coriolan Andrica, polițist la Serviciul de combatere a criminalității organizate Ilfov, pe care îl acuză că i-ar fi dat unei persoane informații dintr-un dosar penal.

Comisarul-şef e acuzat că ar fi pus la dispoziţia persoanei respective un hard disk cu înregistrări audio rezultate în urma unor activităţi de supraveghere tehnică.

Marius Coriolan Andrica este acuzat oficial de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în formă continuată, şi transferul neautorizat de date informatice, transmite DNA.

În perioada aprilie – iunie 2024, Andrica, în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Direcţiei de combatere a criminalităţii organizate, fiind delegat să efectueze cercetări într-un dosar penal, în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru o altă persoană, martor în cauză, ar fi pus la dispoziţie înregistrări ale discuţiilor purtate de un fost partener de afaceri al martorului cu terţe persoane şi i-ar fi permis accesul acestuia la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

„În concret, comisarul de poliţie Marius Coriolan Andrica i-ar fi înmânat martorului un hard disk conţinând înregistrări audio ale convorbirilor telefonice purtate de fostul partener de afaceri cu terţe persoane, înregistrări rezultate în urma unor activităţi de supraveghere tehnică desfăşurate în respectivul dosar penal”, adaugă DNA.

Marius Coriolan Andrica urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇