Premierul Nicolae Ciucă şi omologul ucrainean, Denis Şmihal, au participat, joi, la deschiderea punctului de trecere a frontierei şi a biroului vamal Vicovu de Sus (România) – Krasnoilsk (Ucraina).
Hotărârea care vizează deschiderea punctului de trecere a fost aprobată miercuri de Guvern.
Este vorba despre primul punct de trecere a frontierei deschis între Ucraina şi un stat UE, de la începutul războiului.
Acest punct de trecere a frontierei va viza atât traficul internaţional de persoane în regim de trafic pietonal şi rutier, cât şi cu marfă, cu program de funcţionare permanent, permiţând astfel accelerarea şi facilitarea traversării frontierei de către persoane şi mijloace de transport.
În context, premierul a anunţat că există în continuare planuri viitoare pentru facilitarea deschiderii mai multor puncte de trecere a frontierei.
"Ca atare, domnule prim-ministru, vom continua să ne coordonăm în continuare activitatea, astfel încât, aşa cum au fost prezentate cu speranţă de către cei care s-au ocupat de inaugurarea acestui punct, să reuşim ca nu peste mult timp să deschidem alte puncte de trecere a frontierei", a spus Ciucă.
Prin România au fost exportate peste 6,5 milioane tone de grâne din Ucraina
Totodată, el a evidenţiat faptul că România a avut un rol esenţial în ceea ce a însemnat asigurarea exporturilor de grâne din Ucraina.
"Şi, pe cale de consecinţă, putem spune că ţara noastră a jucat un rol important în stabilizarea fluxurilor agroalimentare la nivel european şi global perturbate de agresiunea Federaţiei Ruse. Putem spune, în acest moment, că prin infrastructura din România, cea feroviară, rutieră, prin porturile de la Constanţa şi Galaţi, au fost exportate peste 6,5 milioane tone de grâne din Ucraina", a completat el.