Protestele anti-guvernamentale din Serbia au continuat sâmbătă, după ce cu o seară în urmă escaladaseră pe fondul acuzațiilor de brutalitate și folosire excesivă a forței de către poliție.
A fost a cincea noapte de tulburări în orașele din întreaga țară balcanică, inclusiv în capitala Belgrad.
Birourile Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la putere, au fost incendiate, relatează BBC.
Poliţia din Valjevo ar fi folosit grenade paralizante şi gaze lacrimogene împotriva protestatarilor, după ce un mic grup de persoane mascate a atacat sediile goale ale SNS, dându-le foc.
Proteste tot mai violente
Vineri seară, forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanților și au încercat să despartă grupuri rivale, scrie The Guardian.
Zeci de persoane au fost rănite în confruntările violente, iar sute au fost reținute în ultima săptămână, pe măsură ce nouă luni de proteste anti-corupție și pro-democrație, în mare parte pașnice, au ajuns la punctul de fierbere.
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat vineri seară că statul este mai puternic decât orice protest și a lăudat poliția pentru comportamentul din timpul demonstrațiilor. „Aceasta este faza disperării și a neputinței, când nu mai ai nimic altceva de oferit cetățenilor decât bătăi, bastoane și toate celelalte”, a spus el pentru postul național RTS.
Ministrul de interne al Serbiei, Ivica Dačić, a negat că poliția ar fi folosit forță excesivă, acuzând în schimb manifestanții că ar fi atacat agenții.
Imagini publicate pe rețelele sociale arătau polițiști cu scuturi și bastoane lovind protestatari, în timp ce străzile erau luminate de torțe.
Mitingurile de vineri au avut loc sub sloganul: „Să le arătăm că nu suntem sacul lor de box.” Manifestanții ar fi aruncat cu pietre și ouă în polițiști, care au ripostat cu o ofensivă pe bulevardul din fața sediului guvernului sârb.
Confruntările au implicat trupele de intervenție, protestatarii anti-guvernamentali și susținători ai lui Vučić. Demonstranții pro-guvernamentali au fost acuzați că au aruncat artificii, pietre și sticle în protestatarii anti-guvernamentali.
În orașul Novi Sad, joi seară, manifestanții au atacat sediul Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la guvernare, strigând „s-a terminat” în timp ce spărgeau geamurile și acopereau pereții cu vopsea roșie.
Nouă luni de proteste
Protestele conduse de studenți au început în noiembrie anul trecut, după prăbușirea unei părți din acoperișul gării din Novi Sad, tragedie soldată cu 16 morți. Mulți au pus dezastrul pe seama corupției și neglijenței cronice din proiectele de infrastructură publică.
Vigiliile pentru victime s-au transformat rapid în manifestații de masă, sute de mii de sârbi cerând o anchetă și organizarea de alegeri anticipate.
Mișcarea de protest a zguduit guvernul de la Belgrad, forțându-l pe Miloš Vučević, premier în momentul tragediei de la Novi Sad, să își dea demisia și să pună capăt mandatului cabinetului său. Totuși, Vučić rămâne la putere, în ciuda acuzațiilor că a sufocat libertățile democratice și a tolerat înflorirea corupției.
Alain Berset, secretarul general al Consiliului Europei, a scris vineri pe platforma X că este „îngrijorat” de violențele din Serbia. „Fac apel la calm și la respectarea dreptului la adunare pașnică. Autoritățile sârbe trebuie să respecte standardele Consiliului Europei. Supremația legii și respectul pentru drepturile omului trebuie să prevaleze.”