Liderii „Coaliției voluntarilor” se reunesc de urgență duminică, înaintea vizitei lui Zelenski la Casa Albă. Participă și Nicușor Dan

Liderii „Coaliției voluntarilor” se reunesc de urgență duminică, înaintea vizitei lui Zelenski la Casa Albă. Participă și Nicușor Dan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Țările care susțin Ucraina în războiul cu Rusia și care formează așa-numita „Coaliție a voluntarilor” vor avea duminică o nouă reuniune prin videoconferință, au anunțat sâmbătă agențiile AFP și EFE.

Întâlnirea vine la doar două zile după summitul din Alaska dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin și cu o zi înaintea vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington.

Această a două reuniune de săptămâna aceasta a "Coaliţiei voluntarilor", după cea de miercuri, este programată pentru duminică, la ora 13:00 GMT (16:00 ora României), a transmis preşedinţia franceză.

Oana Ţoiu, ministra de Externe a României, a declarat că și preşedintele Nicuşor Dan va participa la discuţie.

Franța, Germania și Marea Britanie conduc discuțiile

Reuniunea va fi co-prezidată de președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul britanic Keir Starmer, arată The Guardian. Aceștia coordonează de luni bune inițiativele „Coaliției voluntarilor”, formată din state europene și alți parteneri occidentali care caută să asigure sprijin militar, economic și de securitate pentru Kiev.

„Liderii Coaliției voluntarilor se vor reuni prin videoconferință duminică după-amiază, înaintea vizitei președintelui Volodimir Zelenski la Washington, programată pentru luni”, a precizat președinția franceză.

Macron: sprijin pentru Ucraina și presiune pe Rusia

Anunțul lui Macron a venit imediat după întâlnirea Trump-Putin din Alaska, care nu a produs rezultate concrete pentru Ucraina. Președintele francez a subliniat că este nevoie să se mențină presiunea asupra Moscovei.

„Trebuie să continuăm să susținem Ucraina și să menținem presiunea asupra Rusiei atât timp cât războiul său de agresiune continuă și până când se va stabili o pace solidă și durabilă, respectuoasă față de drepturile Ucrainei.”, a scris Macron pe X.

El a adăugat că „orice pace durabilă trebuie să fie însoțită de garanții ferme de securitate” și a salutat „disponibilitatea Statelor Unite de a contribui”.

Formatul „Coaliției voluntarilor” grupează statele occidentale care elaborează planuri de sprijin pentru Ucraina în cazul unui armistițiu sau al unui acord de pace, pentru a garanta securitatea țării și pentru a preveni repetarea agresiunilor ruse.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇