Cine e criminalul din tren - venise în Germania ca refugiat și e la al doilea atac de acest gen

Cine e criminalul din tren - venise în Germania ca refugiat și e la al doilea atac de acest gen
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atacatorul care a înjunghiat mortal, miercuri, două persoane şi a rănit şapte într-un tren regional în nordul Germaniei a fost identificat ca fiind un palestinian de 33 de ani, sosit în Germania ca refugiat şi care fusese eliberat recent din închisoare în urma unui atac similar.

O fată de 16 ani şi un tânăr de 19 ani au fost ucişi în atacul comis într-un tren care circula între oraşele Kiel şi Hamburg, alte şapte persoane fiind rănite, unele în stare gravă.

Atacatorul, prezentat ca Ibrahim A., a fost imobilizat de martori şi ulterior arestat de poliţie.

ADVERTISING

El a sosit în Germania în 2014 şi a beneficiat în anii următori de ajutorul pentru solicitanţii de azil, relatează joi publicaţiile Der Spiegel şi Bild, citate de agenţia EFE.

A mai fost arestat şi în ianuarie anul trecut, după ce a rănit grav, tot într-un atac cu cuţitul, o persoană care stătea la coadă la o cantină destinată persoanelor fără adăpost.

El are şi alte antecedente penale, printre care agresiune fizică, furt şi hărţuire sexuală.

Dar "nu există niciun indiciu de context terorist", a declarat joi pentru AFP purtătorul de cuvânt al Parchetului din oraşul german Itzehoe. "Celelalte elemente ale contextului şi desfăşurarea faptelor fac obiectul unei anchete", a adăugat acesta.

Atacatorul, despre care poliţia germană afirmă că suferă de tulburări psihice, va fi prezentat joi după-amiază unui judecător.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇