Co-pilotul FlyDubai care și-a atacat căpitanul la bordul unui avion care se îndrepta spre Tel Aviv ar fi fost eliminat, în 2025, dintr-un program de pregătire al companiei Oman Air, după ce au apărut îngrijorări legate de opiniile sale extremiste.
Potrivit unor surse citate de CNN, Hamam al-Hammami, cetățean omanez, a fost mutat ulterior pe un alt post în cadrul companiei.
Dezvăluirile ridică semne de întrebare privind verificările de securitate și antecedentele persoanelor recrutate în industria aviatică, în condițiile în care pilotul a ajuns fără probleme să lucreze pentru FlyDubai și să facă parte din echipajul unui zbor spre Israel.
- Povestea pilotului devenit erou, care a evitat o tragedie de genul 11 septembrie
- Mărturia pilotului devenit erou după ce a reușit să împiedice o tragedie (Video)
Trecutul profesional al pilotului, în atenția anchetatorilor
Hamam al-Hammami a lucrat timp de șapte ani la Oman Air, până în februarie 2025.
Ulterior, în iunie 2025, s-a angajat la compania Royal Air Maroc, de unde a plecat în ianuarie 2026.
Potrivit unei surse citate de CNN, profilul său de LinkedIn, între timp șters, corespundea pilotului implicat în incidentul de miercuri.
O sursă diplomatică din regiune a declarat pentru CNN că al-Hammami fusese scos din programul de pregătire pentru zbor din cauza preocupărilor legate de opiniile sale radicale, primind ulterior o altă funcție la Oman Air.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că suspectul ar fi fost supus unui proces de „îndoctrinare islamistă radicală”.
Potrivit unui oficial israelian, al-Hammami a lucrat la FlyDubai doar opt luni. Compania aeriană a transmis că nu poate comenta incidentul cât timp ancheta este în desfășurare.
Referințe la lideri Al-Qaida și mesaje amenințătoare
La aproximativ nouă ore după incident, pe profilul de LinkedIn al pilotului au fost publicate două postări, care au fost ulterior șterse. Nu este clar cine le-a publicat sau dacă fuseseră programate în avans.
Prima postare conținea imagini filmate din cabina unui Boeing 737 Max, în care apăreau avioane ale companiilor israeliene El Al și Arkia.
Într-unul dintre clipuri, filmat pe aeroportul internațional din Dubai, era vizibil un avion El Al. Materialul se încheia cu fotografii ale lui Ayman al-Zawahiri, fost lider al organizației teroriste Al-Qaida, și ale lui Humam Khalil Abu-Mulal al-Balawi, responsabil pentru un atentat sinucigaș comis în 2009, în care au murit nouă persoane, inclusiv șapte angajați și colaboratori ai CIA.
A doua postare includea o imagine generată cu ajutorul inteligenței artificiale, în care erau reprezentate cele trei locuri sfinte ale islamului, din Mecca, Medina și Ierusalim. Pe fundal se auzea o poezie cu un mesaj de sfidare, despre refuzul umilinței, lipsa fricii de moarte și apărarea demnității.
Mesaje misogine și anchetă privind posibile legături teroriste
Analiza unui cont de Twitter șters, atribuit lui al-Hammami, a scos la iveală aproape 3.000 de postări publicate între 2021 și 2022, în care acesta își exprima opinii profund religioase și misogine.
Într-o postare din februarie 2022, pilotul povestea că mama sa întâmpinase dificultăți în găsirea unei soții care să accepte condițiile impuse de el: purtarea niqabului, vălul care acoperă fața, și renunțarea la serviciu după căsătorie.
„Toate au refuzat. Apoi mama le-a spus: «Fiul meu este pilot», iar dintr-odată toate au fost de acord”, scria acesta.
Într-o altă postare, din ianuarie 2022, critica mediile de lucru în care femeile și bărbații lucrează împreună, susținând că acestea au un efect corupător asupra femeilor.
Între timp, procurorul general al Emiratelor Arabe Unite a deschis o anchetă pentru a stabili dacă atacul are legătură cu „activități teroriste” și dacă a existat o „planificare prealabilă sau o coordonare”.
Ancheta este posibilă deoarece aeronava este înregistrată în Emiratele Arabe Unite, iar legislația țării se aplică infracțiunilor comise la bordul avioanelor sale, inclusiv în afara teritoriului național.
Netanyahu a declarat că suspectul a fost interogat în Arabia Saudită, unde avionul a fost deviat, iar Israelul participă la investigație.
Autoritățile israeliene, inclusiv serviciile de securitate Shin Bet și Mossad, armata și Ministerul Transporturilor, investighează modul în care pilotul omanez a ajuns să facă parte din echipajul unui zbor spre Tel Aviv.
