Cinci ciobani au ajuns la spital după ce au spălat oile cu o substanță chimică. Peste 50 de animale au murit

Cinci ciobani au ajuns la spital după ce au spălat oile cu o substanță chimică. Peste 50 de animale au murit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cinci bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor.

”La data de 15 iunie, în jurul orei 12:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o fermă de animale din localitatea Moşoaia, mai multe persoane acuză stare de rău, după ce ar fi folosit o substanţă chimică pentru spălarea ovinelor.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică, dar şi poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş şi Biroului pentru Protecţia Animalelor”, a trannsmis, sâmbătă, IPJ Argeş.

ADVERTISING

Sursa citată a precizat că cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 43 şi 57 de ani, s-ar fi intoxicat, în urma spălării ovinelor cu o substanţă chimică folosită pentru combaterea scabiei.

”Toate cele cinci persoane au fost transportate la spital. Totodată, s-a constatat decesul a peste 50 de ovine”, a mai transmis sursa citată.

Cercetările continuă, fiind solicitat, de asemenea, şi sprijinul reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică şi Direcţiei Sanitar Veterinare Argeş.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇