În timp ce conflictul dintre Israel și Hamas se intensifică, s-a ivit o direcție neașteptată, cu China în rol de mediator. Dar există câteva provocări care pot împiedica Beijingul să obțină ceea ce urmărește.
Diplomația chineză s-a activat după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu. Șeful Externelor de la Beijing, Wang Yi, a discutat în weekend, la Washington, cu oficialii americani, pe fondul îngrijorării că acest conflict ar putea deveni unul regional. Statele Unite au promis că vor colabora cu China pentru a găsi o soluție.
Ministrul chinez a discutat și cu omologii săi israelieni și palestinieni, după ce trimisul special al Chinei în Orientul Mijlociu, Zhai Jun, a plecat în regiune pentru a se întâlni cu liderii arabi. Wang a fost, de altfel, unul dintre cei mai vocali susținători ai propunerii de încetare a focului, în cadrul reuniunilor ONU, se arată într-o analiză publicată de BBC.
Există speranțe că Beijingul ar putea să-și folosească relația strânsă cu Iranul, care susține organizațiile Hamas în Gaza și Hezbollah în Liban, pentru detensionarea situației. Oficialii americani par să fi insistat pe lângă Wang Yi "să-i îndemne la calm" pe iranieni, potrivit Financial Times.
China este cel mai mare partener comercial al Iranului, iar la începutul anului Beijingul a mediat un acord rarisim între Iran și Arabia Saudită.
Teheranul a anunțat că e pregătit "pentru întărirea comunicării cu China" și rezolvarea situației din Gaza.
Guvernul chinez are o relație relativ echilibrată cu toți actorii din conflict și ar putea fi perceput ca un mediator onest, este de părere Dawn Murphy, profesor asociat care studiază politica externă chineză la Colegiul Național de Război din cadrul Departamentuli Apărării al SUA.
China are relații pozitive cu palestinienii, arabii, Turcia și Iran, remarcă ea: "Împreună cu SUA, care are relații bune cu Israelul, ar putea aduce toți jucătorii la masa tratativelor."
Însă alți experți arată că Beijingul rămâne un actor minor în politicile Orientului Mijlociu. "China nu este un actor serios în această chestiune. Din discuțiile cu cei din regiune, nimeni nu se așteaptă ca China să contribuie la soluție", subliniază Jonathan Fulton, membru senior al Consiliului Atlantic, specializat în relațiile Chinei cu Orientul Mijlociu.
De ce îi sprijină China pe palestinieni
Prima declarație a Chinei despre conflict a înfuriat Israelul, care și-a exprimat prompt "dezamăgirea profundă" că Beijingul nu a condamnat Hamas și nici nu a menționat dreptul Israelului de a se apăra.
După polemica iscată de prima sa declarație, Wang a transmis Israelului că "toate țările au dreptul la autoapărare", dar a menționat în alte ocazii că acțiunile Israelului au trecut "dincolo de sfera autoapărării".
China se confruntă cu un echilibru dificil pentru că de multă vreme a simpatizat deschis cu cauza palestiniană. Această linie provine din epoca fondatorului Partidului Comunist Chinez, Mao Zedong, care le-a furnizat arme palestinienilor pentru așa-numitele "mișcări de eliberare națională" din toată lumea. Mao chiar a comparat Israelul cu Taiwan, ambele state susținute de SUA, numindu-le baze ale imperialismului occidental.
În următoarele decenii, China s-a deschis economic către Israel, cu care și-a normalizat relațiile, iar relația comercială a celor două state a ajuns la un miliard de dolari.
Însă China a arătat clar că îi susține în continuare pe palestinieni. În declarațiile despre război, oficialii chinezi și chiar și președintele Xi Jinping au subliniat nevoia unui stat palestinian independent.
Un efect secundar al acestei abordări a fost o creștere a antisemitismului online, întreținut de bloggerii naționaliști chinezi. Unele platforme de social media au comparat acțiunile Israelului cu nazismul, acuzând comiterea unui genocid împotriva palestinienilor, ceea ce a atras o reacție din partea ambasadei Germaniei la Beijing.
Neliniștea a fost sporită și de înjunghierea unui membru al familiei unui angajat al ambasadei Israelului la Beijing.
Toate acestea nu dau bine pentru China, care încearcă să reprezinte un partener credibil de dialog pentru guvernul israelian. În aceste condiții, de ce încearcă, totuși, China să se implice în medierea conflictului?
Marile interese ale chinezilor în Orientul Mijlociu
Unul dintre motive este reprezentat de interesele economice ale Chinei în Orientul Mijlociu, care ar putea fi amenințate dacă conflictul s-ar extinde, arată analiza.
Beijingul e dependent acum de importurile de petrol, iar analiștii estimează că aproximativ jumătate din acestea provin din zona Golfului. Țările din Orientul Mijlociu au devenit jucători tot mai importanți în inițiativa "O centură, un drum", lansată acum zece ani de președintele Chinei Xi Jinping, o piatră de temelie a politicii externe și economice a Chinei.
Însă un alt motiv este că războiul înseamnă o șansă de aur pentru Beijing de a-și întări reputația.
China consideră că "susținerea acordată palestinienilor rezonează cu țările arabe și cele majoritar musulmane, precum și cu mari părți ale Sudului Global", subliniază Dawn Murphy.
Războiul a izbucnit într-un moment în care China se prezenta ca un gestionar mai bun al lumii decât SUA. De la începutul anului, Beijingul a promovat o viziune a ordinii mondiale conduse de China, în timp ce critica greșelile conducerii "hegemonice" a Statelor Unite.
Cel puțin oficial, China a fost reținută în a ataca Statele Unite pentru sprijinirea Israelului, dar în același timp presa de stat întărește reacția naționalistă, "legând ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu cu sprijinul american pentru Israel", arată Murphy.
De exemplu, ziarul LA Daily editat de armata chineză a acuzat SUA că "toarnă gaz peste foc" - aceeași retorică pe care Beijingul a folosit-o pentru a critica Washingtonul că ajută Kievul în războiul din Ucraina. Iar ziarul de stat de limba engleză The Global Times a publicat o caricatură cu Unchiul Sam având o mână plină de sânge.
Printre mulți experți persistă ideea că discutând cu Washingtonul despre Orientul Mijlociu Beijingul își contrazice poziția împotriva SUA, ca să poată reduce dominaţia globală a rivalului său occidental. Dar prin faptul că nu condamnă Hamas China riscă și să-și submineze propria poziție.
Ambiții mari și provocări dificile
În fața ambițiilor pe termen lung ale Chinei stau mai multe provocări.
Una dintre acestea ține de modul în care Beijingul își poate potrivi poziția diplomatică cu propria istorie. În timp ce își exprimă solidaritatea pentru națiunile majoritar musulmane și se opune ocupației israeliene în teritoriile palestiniene, China e acuzată de abuzuri și de genocid împotriva minorității musulmane uigure, precum și de asimilare forțată în Tibet.
Observatorii spun că acest lucru probabil nu va fi o problemă pentru lumea arabă, date fiind relațiile strânse pe care China le-a cultivat cu aceasta.
Cea mai mare problemă este că Beijingul riscă să fie privit ca un actor superficial în implicarea sa. Ba chiar mai rău, că încearcă să profite de conflictul Israel-Hamas pentru interesele sale.
China presupune că "spunând că susții Palestina vei aduna câteva bile albe de la țările arabe, iar asta e o abordare cu două tăișuri", explică Jonathan Fulton, notând că nu există niște voci unite ale țărilor arabe în chestiunile foarte disputate.
Ministrul chinez de Externe a susținut că Beijingul caută doar pacea în Orientul Mijlociu și că nu are "niciun interes egoist în chestiunea palestiniană". Provocarea va fi să convingă lumea că așa este, conchide analiza citată.
T.D.