Judecătorii CCR vor discuta prima oară abia pe 26 iulie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la legea pensiilor speciale și la interzicerea cumulului pensie-salariu la stat.
Un comunicat al Curţii anunţă că va lua în discuţie pe 26 iulie sesizările referitoare la neconstituționalitatea prevederilor Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal și ale prevederilor Legii privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Amintim că joi Înalta Curte a anunțat oficial că a decis să atace la CCR legea pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensie-salariu la stat.
Judecătorii arată că sesizările ÎCCJ privesc legile în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă. Iată argumentele cu care Înalta Curte atacă la CCR legea pensiilor speciale și creșterea vârstei de pensionare