Vă amintiţi probabil că independentul Valeriu Nicolae nu a intrat în Parlament în decembrie 2020, pentru că i-au lipsit doar câteva voturi. După ce sesizările din instanţele româneşti, unde a cerut renumărarea voturilor, au rămas fără rezultat, el s-a adresat CEDO.
Avocatul său anunţă acum că speţa a trecut de filtrul CEDO şi urmează prima decizie judiciară.
"Echipa de avocați voluntari alcătuită din subsemnatul, Dumitru Dobrev, Mihai Ologu-Hancer, Diana Iasciurjinschi și Vladimir Naciu, vă informează că dosarul Nicolae v. România a trecut de etapa filtrului la Curtea Europeană Drepturilor Omului. Așteptăm prima decizie judiciară.
90-95% din cazurile CEDO provenite din România nu trec de filtru. Suntem aceiași avocați care am redactat și susținut și toate cererile la instanțele române, solicitând renumărarea voturilor exprimate în București la alegerile parlamentare din 2020, pentru a-i da șansa lui Valeriu Nicolae să ocupe un loc de parlamentar.
În țară, am pierdut după ce instanțele au declinat cauza, de la o secție la alta, vreun an de zile, ca pe un cartof fierbinte.
Valeriu nu a intrat atunci în Parlament pentru o diferență de 16 voturi.
În afară de un euro (1 EUR) daune morale, sperăm ca hotărârea care se va da să fie una de condamnare a României și să urnească dinozaurii din Parlament să repare legislația electorală, acolo unde ea e nedreaptă cu candidații independenți", scrie pe Facebook avocatul Dumitru Dobrev.