Cauzele care au creat ”furtuna perfectă de COVID” în India

Cauzele care au creat ”furtuna perfectă de COVID” în India
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tulpina dublu-mutantă din India nu este singură responsabilă de tsunamiul de cazuri noi și decese cauzate de COVID din ultima perioadă, care a adus în colaps sistemul medical din această țară.

Organizația Mondială a Sănătății spune că aici au fost mai mulți factori care au creat ”furtuna perfectă”: rata scăzută a vaccinării, nerespectarea măsurilor de protecție, adunările mari de oameni cu ocazia sărbătorilor religioase și circulația unei tulpini mult mai virale.

OMS consideră că un alt factor a fost panica, iar spitalele din India au fost luate cu asalt de oameni care s-ar fi putut trata și recupera acasă, potrivit The Guardian.

ADVERTISING

Purtătorul de cuvânt al OMS Tarik Jašarević a spus într-o conferință de presă că doar în jur de 15% dintre pacienți aveau cu adevărat nevoie de spitalizare. Astfel, organismul internațional sfătuiește India să aplice de urgență protocoale de triere a pacienților, astfel încât cei care au cu adevărat nevoie de tratament în spital să îl poată primi.

Marți, India a înregistrat tot peste 300.000 de cazuri noi și au fost raportate 2.771 de decese. Asta a urcat bilanțul negru total la peste 200.000 de morți.

ADVERTISING

Laboratoarele de testare sunt și ele suprasolicitate, astfel că mulți oameni cu simptome nu prind loc. Cu toate acestea, rata de pozitivare a testelor e de peste 35% în Delhi și chiat de aproape 50% în Kolkata, în Bengalul de Vest.

OMS a pus în mișcare și un plan de ajutor pentru India, la care a contribuit și România. Însă mulți se tem că ajutorul internațional s-ar putea dovedi insuficient, pentru situația gravă în care se află țara.

”Oamenii mor continuu, mor și mor”, spune disperat Jitender Singh Shanty, care conduce un crematoriu din Delhi, înconjurat de fumul negru al zecilor de cadavre care ard.

ADVERTISING

Unitatea nu mai face față, deși lucrează continuu. ”Dacă ne sunt aduse și mai multe cadavre, le vom incinera în mijlocul drumului, pur și simplu, nu mai avem loc”.

Citește mai multe despre situația cauzată de COVID în India:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇