Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, susține că 20.000 de migranți care au ajuns ilegal în țara sa au trecut prin România, iar Poliția Română știe acest lucru.
„Avem în Austria mai mult de 75.000 de persoane neînregistrate şi ştim că 20.000 de migranţi ilegali traversează România. Ştim asta ca urmare a investigaţiilor derulate de poliţia austriacă. Acum trebuie să găsim o soluţie la această problemă. (…) Ştiţi că Poliţia Română îi are în evidenţă pe aceşti oameni care sunt înregistraţi în România.
În Austria am înregistrat peste 100.000 de migranţi şi 75.000 dintre aceştia nu sunt înregistraţi. Este un număr uriaş. Este o problemă de securitate pentru întreaga Uniune Europeană. Aceasta este problema şi este necesar să spunem că nu este vorba despre a fi împotriva Austriei, Bulgariei sau României. Trebuie să rezolvăm împreună aceasta problemă de securitate şi cred că o vom face”, a spus Karl Nehammer, potrivit Agerpres.
El a subliniat că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre problema Schengen și că nu are nimic împotriva României.
”Poziția Austriei este că trebuie să sprijinim Bulgaria și România. Nu este vorba de o țară împotriva celeilalte, ci este o problemă de securitate”, a spus cancelarul austriac.
Liderii UE se reunesc la Bruxelles pentru a discuta despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei, energie și economie, securitate și apărare, vecinătatea sudică a UE și relațiile externe, se arată pe site-ul oficial al Consiliului European.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că va ridica subiectul aderării României la spaţiul Schengen.
”Voi ridica tema Schengen, e tema care ne interesează cel mai mult. Săptămâna trecută, miniștrii de Interne nu au aprobat intrarea României și Bulgariei în Schengen. Acum se pune problema cum să continuăm. Este clar că noi, românii, dorim să fim parte în spațiul Schengen. Rămâne obiectiv principal pentru mine, ca președinte.
Să vedem care sunt problemele și piedicile pentru a sti cum să continuăm. Avem două probleme: atitudinea Austriei, care este rezervată. A votat Nu, dar a spus că acest vot înseamnă o amânare, nu este un Nu definitiv. Avem și a doua problemă, votul Olandei a fost da pentru România, pentru Bulgaria un Nu pe jumătate. Acestea sunt chestiunile care trebuie rezolvate”, a explicat Iohannis.
Liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a anunțat însă că ”la Bruxelles nu se va discuta astăzi despre Schengen”, adăugând că preşedintele Klaus Iohannis n-a reuşit să schimbe agenda şi să introducă la recomandări ale Consiliului European acceptarea României în spaţiul Schengen.