București: Au furat un seif cu jumătate de milion de euro și i-au pierdut la „păcănele”. Cine e păgubita

București: Au furat un seif cu jumătate de milion de euro și i-au pierdut la „păcănele”. Cine e păgubita
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi hoţi au furat în noiembrie un seif cu jumătate de milion de euro dintr-un apartament din Bucureşti. Abia acum i-au prins poliţiştii, dar banii nu mai sunt, pentru că indivizii se pare că i-au jucat şi pierdut la „păcănele”.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din Capitală au făcut, marţi, percheziţii în judeţul Dâmboviţa, la suspecţi într-un caz de furt calificat. Mai exact, în noiembrie 2022, nişte indivizi au pătruns într-un apartament din Sectorul 6 şi au furat un seif care conţine circa 500.000 de euro.

ADVERTISING

„În urma percheziţiilor au fost identificate 2 persoane bănuite de săvârşirea faptei, urmând ca acestea să fie conduse la audieri în vederea dispunerii măsurilor legale. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, arată comunicatul Poliţiei Capitalei.

Neoficial, Hotnews a aflat că suspecţii sunt un bărbat şi o femeie care au jefuit un apartament despre care ştiau că este gol, de la o rudă a victimei. Au spart uşa cu ranga şi au furat seiful.

ADVERTISING

La percheziţiile de azi, nu s-au găsit banii, pentru că cei doi i-ar fi cheltuit pe jocuri de noroc și alte distracții.

Surse judiciare citate de Antena3 mai spun că păgubita ar fi o lucrătoare sexuală din Olanda, de aceea, casa era goală la momentul jafului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇