Boris Johnson anunţă un sistem de restricţii cu trei niveluri de alertă pentru Anglia

Boris Johnson anunţă un sistem de restricţii cu trei niveluri de alertă pentru Anglia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat luni introducerea unui sistem cu trei niveluri care presupune noi restricţii precum închiderea unor baruri şi a sălilor de sport în zonele de mare risc, în condiţiile în care numărul de cazuri de COVID-19 creşte accelerat în Regatul Unit.

Sistemul cu trei niveluri anunţat în parlament este o tentativă de a standardiza restricţiile de multe ori complicate şi creatoare de confuzii pe teritoriul Angliei. Noul sistem nu se va aplica şi în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care îşi adoptă propriile măsuri de protecţie în contextul pandemiei. Deputaţii vor trebui să voteze asupra acestei decizii, relatează Reuters.

ADVERTISING
https://www.facebook.com/10downingstreet/posts/10159011071968453

Restricțiile

Restricţiile vor include închiderea puburilor şi barurilor în zonele aflate în nivelul de alertă "foarte ridicat". Până acum comitatul Merseyside din nord-vestul Angliei, care cuprinde zona metropolitană a oraşului Liverpool, este singura zonă care intră în această categorie, care mai presupune închiderea sălilor de sport, a centrelor de înfrumuseţare, a caselor de pariuri şi a cazinourilor, a spus Johnson.

"Trebuie să acţionăm pentru a salva vieţi", a declarat Johnson în Camera Comunelor, adăugând că nu doreşte să introducă un nou "lockdown" naţional.

ADVERTISING

"Dacă lăsăm virusul să facă ravagii, atunci matematica sumbră dictează nu numai că vom suferi o rată intolerabilă de decese de COVID, dar vom pune o asemenea presiune pe sistemul nostru de sănătate cu un al doilea val necontrolat că medicii şi asistentele noastre pur şi simplu vor fi incapabili să se dedice unor noi tratamente", a mai spus el.

https://www.facebook.com/10downingstreet/videos/384866025867131

Numărul de cazuri crește rapid în Anglia

Oficiali din sistemul sanitar britanic susţin că numărul de infectări creşte accentuat în nordul Angliei şi în unele zone mai sudice, începând să afecteze mai mult decât anterior populaţia vârstnică.

ADVERTISING

Consultantul pentru terapie intensivă Jane Eddleston a declarat că 30% dintre paturile de la ATI sunt ocupate de pacienţi de COVID-19, ceea ce începe să afecteze îngrijirile medicale acordate altor pacienţi.

Celelalte două niveluri de alertă anunţate de Johnson sunt cel "mediu", care acoperă o parte semnificativă a ţării, şi cel "ridicat", categorie în care vor intra cele mai multe zone deja plasate într-o formă locală de "lockdown". În zonele care intră în a doua categorie este interzis contactul între membrii unor gospodării diferite în case sau în grădini, iar în exterior numărul persoanelor care nu locuiesc împreună trebuie limitat la şase.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇