Bătălia pentru Severodoneţk este pe viață și pe moarte. Se dau lupte în stradă, rușii atacă non-stop

Bătălia pentru Severodoneţk este pe viață și pe moarte. Se dau lupte în stradă, rușii atacă non-stop
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernatorul unei regiuni din estul ucrainean bombardat în permanenţă de ruşi, Serghei Gaidai, spune că se pregăteşte de ce este mai rău, potrivit AFP.

Numit de preşedintele Volodimir Zelenski, acest bărbat în vârstă de 46 de ani conduce regiunea Lugansk care cuprinde oraşul Severodoneţk, unde forţele ruse şi ucrainene se confruntă în stradă, şi cea din Lisichansk unde tirurile de artilerie sunt aproape permanente. 

"Situaţia este dificilă în oraş şi în întreaga regiune", a spus el într-un interviu pentur AFP, căci ruşii "bombardează poziţiile noastre 24 de ore din 24"

ADVERTISING

La Lisichansk, se văd semne de pregătiri de luptă de stradă: soldaţi sapă gropi şi pun sârmă ghimpată, iar poliţia plasează vehicule arse de-a lungul străzilor pentru a încetini traficul.

"O vorbă spune: trebuie să te pregăteşti pentru ce e mai rău şi ce e mai bun va veni de la sine”, subliniază Gaidai. "Bineînţeles că trebuie să ne pregătim”, adaugă bărbatul care a avertizat în repetate rânduri că ruşii vor ajunge să înconjoare Lisichansk prin întreruperea principalelor sale rute de aprovizionare. "Este război, se poate întâmpla orice", a afirmat el. 

ADVERTISING

Din Lisichansk, artileria ucraineană trage asupra poziţiilor ruseşti din Severodoneţk, iar ruşii le răspund cu mortiere şi rachete.

"Uitaţi-vă cum a rezistat Severodoneţk: puteţi vedea că ei (ruşii) nu o controlează complet... Ei nu pot înainta mai repede (şi nici) nu îşi plasează tunurile mari şi tancurile acolo”, explică guvernatorul.

Ca şi alţi oficiali ucraineni, el speră că aliaţii occidentali ai Ucrainei îi vor livra mai multe "arme cu rază lungă de acţiune cât mai curând posibil”. "Este bine că Occidentul ne ajută, dar vine târziu", spune el.

ADVERTISING

Guvernatorul ar putea teoretic să meargă să vadă care este situaţia de la Severodoneţk cu trupele sale, "dar este extrem de riscant”.

De fapt, "nu există niciun loc sigur în întreaga regiune Lugansk", recunoaşte el, în timp ce exploziile răsună în jur.

Vesta lui antiglonţ este plină de cartuşe şi ţine o puşcă semiautomată în maşină. "Dacă este necesar, voi lupta", a spus el.

Născut la Severodonetsk, Serghei Gaidai a fost numit de preşedintele Zelenski după alegerea sa în 2019

"Mă aflu aici să ajut oamenii cât de mult pot", spune el despre slujba de administrator din timpul războiului, care îi cere "să-şi păstreze emoţiile pentru (el)".

"Este dureros pentru mine să-mi văd oraşul meu natal cum este distrus", a spus el. La fel cum a văzut că războiul îi ucide oamenii pe care îi cunoştea: "Sunt om, dar îngrop totul în adâncul meu". 

Viaţa este foarte grea pentru "10%” din locuitorii din Lisichansk care au rămas acolo, care nu mai au reţea de telefonie, apă curentă sau electricitate, gătesc la foc de lemne şi s-au refugiat în pivniţe.

"Încercăm să-i convingem să plece”, dar "unii refuză categoric". Şi doar un "procent mic" speră că Moscova va face din regiune o "lume rusească", a spus el.

Guvernatorul Gaidai comunică zilnic despre starea conflictului, în special pe reţelel de socializare ca Telegram sau Facebook.

"Trebuie să vorbim", pentru a contracara propaganda rusă dar şi pentru ca oamenii din regiune "să înţeleagă că nu i-am abandonat, că eu sunt alături de ei", subliniază el.

El vede, de asemenea, o posibilă utilizare pentru numeroasele sale comunicări: a ajuta la condamnarea preşedintelui rus Vladimir Putin, "când îl aducem în faţa justiţiei la (Curtea Penală Internaţională de la) Haga".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇