Baranga a fost adjunct al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat timp de 11 ani? Instituția face precizări

Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a transmis, duminică, precizări în legătură cu Laurențiu Baranga, după ce a apărut informația că vreme de 11 ani a fost adjunct al Oficiului.

Instiuția a transmis că în perioada 1 octombrie 2016 – 30 septembrie 2019 contractul individual de muncă al lui Laurențiu Baranga cu ORNISS a fost suspendat, iar începând cu data de 1 octombrie 2019, contractul individual de muncă al lui Baranga cu ORNISS a încetat.

„Practic, în ultimii 4 ani calendaristici, domnul Baranga Laurențiu nu a mai avut nicio legătură cu ORNISS. În perioada în care domnul Baranga Laurențiu a activat în cadrul ORNISS nu a îndeplinit niciodată și sub nicio formă, calitatea de adjunct al conducătorului instituției”, au transmis, duminică, reprezentanții ORNISS.

ADVERTISING

Aceștia au precizat că vor colabora cu organele de cercetare penală pentru lămurirea tuturor aspectelor relevante referitoare la activitatea lui Laurențiu Baranga.

Laurentiu Baranga, fostul șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), acuzat de înșelăciune, după ce și-ar fi falsificat diplome pentru a ocupa funcții publice, a fost arestat la domiciliu.

Acestaa fost reținut, sâmbătă, pentru 24 de ore la capătul unor audieri care au ținut ore în șir la locuința sa din Râmnicu Vâlcea.

ADVERTISING

El a demisionat joi, iar demisia a fost înaintată la Ministerul Finanțelor Publice.

„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea și menținerea în eroare a mai multor instituții publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente”, au spus reprezentanții Poliției Române.

Polițiștii precizează că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată, respectiv Laurențiu Baranga, a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice, activează în cadrul unor instituții de învățământ superior, iar în prezent deține o funcție publică de rang înalt.

ADVERTISING

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Laurențiu Baranga a fost numit în funcția de președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în 4 septembrie.

Citește mai multe despre acest subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇