Avram Iancu a devenit primul român care a traversat înot Marea Galileii: Reușita lui a fost validată oficial

Avram Iancu a devenit primul român care a traversat înot Marea Galileii: Reușita lui a fost validată oficial
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Înotătorul Avram Iancu va primi, joi, la sediul Consulatului General al României din Haifa, certificatul prin care se atestă faptul că a reuşit să parcurgă înot Marea Galileii, din Israel, şi că este primul român care reuşeşte o asemenea performanţă sportivă.

„Ceremonia va avea loc la sediul Consulatului General al României din Haifa, prilej cu care organizaţia israeliană Galilee Marathon Swimming Association îmi va acorda certificatul oficial care atestă faptul că am traversat Marea Galileii şi că sunt primul român care a făcut acest lucru.

ADVERTISING

Acest certificat are două conotaţii importante. Din punct de vedere sportiv, este documentul oficial care arată că am realizat această traversare, recunoscută astfel de către toate organizaţiile mondiale de înot în ape deschise. Pe de altă parte, atestă faptul că sunt primul român care a traversat înot Marea Galileii", a declarat, miercuri, înotătorul din Petroşani.

Avram Iancu a încheiat cu succes, marţi după-amiază, performanţa de a traversa înot Marea Galileii, din Israel, pe o distanţă de aproape 21 de kilometri, la capătul unei curse care a durat aproape 11 ore şi 40 de minute.

HE DID IT! Avram Iancu - last push!

Publicată de Avram Iancu pe Marţi, 2 mai 2023

Înainte de a pleca din ţară, bibliotecarul din Petroşani a spus că şi-a propus să parcurgă înot Marea Galileii, unde înscrisurile biblice susţin că Iisus Hristos a pășit pe apă, deoarece doreşte să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a reuşit să realizeze la înotul în ape deschise.

ADVERTISING

Traseul său a fost monitorizat de Galilee Marathon Swimming Association (GMSA), organizaţie abilitată la nivel internaţional pentru validarea unei asemenea performanţe.

Marea Galileii este un lac de apă dulce situat în nord-estul Israelului, cu o adâncime de 44 metri, o lungime de 21 kilometri şi o suprafaţă de 168 kilometri pătraţi.

Bibliotecarul Avram Iancu are la activ mai multe performanţe la înotul în ape deschise:

  • În iulie 2022 a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie.
  • Tot în 2022, Avram Iancu a obţinut titlul de "Performance of the Year" din partea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise - World Open Water Swimming Association (WOWSA), pentru că în 2021 a reuşit să înoate 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră mondială.
  • În vara anului 2017 a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră.
  • În august 2016 a traversat înot Canalul Mânecii.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇