Preşedinţia ucraineană a ordonat luni oprirea legăturilor aeriene directe cu Belarus şi survolul teritoriului acestei ţări din sau către Ucraina, la o zi după interceptarea de către Belarus a unui avion de linie.
Preşedintele Volodimir Zelenski „a cerut guvernului” să aplice „decizia sa privind sistarea legăturilor aeriene directe între Ucraina şi Belarus şi închiderea spaţiului aerian al Belarus pentru zborurile din Ucraina sau cu ţara noastră ca destinaţie”, potrivit unui comunicat al preşedinţiei, relatează AFP.
Nicio dată a intrării în vigoare a acestei decizii nu a fost anunţată pentru moment, dar premierul Denis Şmigal a convocat pentru marţi o reuniune de urgenţă a guvernului, consacrată acestui dosar.
În prezent, compania aeriană belarusă Belavia este singura care asigură legăturile între Kiev şi Minsk, care se află la circa 430 km distanţă.
Sistarea acestor zboruri îi va afecta în special pe pasagerii care călătoresc între Ucraina şi Rusia şi care utilizează des Minskul ca escală, zborurile directe între aceste două ţări vecine încetând în 2015.
Rusia a ripostat închizându-şi spaţiul aerian tuturor companiilor aeriene ucrainene, determinând Kievul să interzică accesul companiilor aeriene ruseşti la teritoriul său.
Context
Un jurnalist din Belarus a fost arestat după ce regimul Lukașenko a forțat un avion al companiei Ryanair să aterizeze în capitala țării, Minsk.
Avionul efectua o cursă Atena – Vilnius. Cu puțin înainte de a ieși din spațiul aerian al Belarusului, cineva de la bord a lansat o falsă alarmă cu bombă.
Este vorba despre Roman Protasevici, în vârstă de 26 de ani, care a fost reţinut pe aeroportul din Minsk după ce a coborât din avionul care venea de la Atena.
Pe același subiect, mai poți citi pe SpotMedia.ro și: