NATO a ridicat de la sol avioane de vânătoare de aproape 700 de ori în decurs de doi ani pentru a intercepta aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al Alianței, a declarat cel mai înalt oficial militar al alianței. Acesta avertizează că amenințările Moscovei depășesc sfera războiului convențional.
Vorbind de la baza navală Taranto din sudul Italiei, amiralul Giuseppe Cavo Dragone, șeful Comitetului Militar al NATO, a afirmat că această cifră demonstrează că amenințările la adresa securității NATO nu sunt ipotetice, relatează Kyiv Post.
„Amenințările sunt reale și sunt numeroase”, a spus Dragone, menționând Rusia și grupările teroriste, precum și amenințări mai puțin vizibile, cum ar fi dezinformarea, atacurile hibride și statele autoritare care contestă ordinea internațională.
„Șapte sute de decolări în doi ani. Faceți un calcul: aproape una pe zi”, a spus Dragone.
NATO 3.0, alianța antistres
Amiralul și-a prezentat, de asemenea, viziunea privind „NATO 3.0” – o Alianță reechilibrată, în care statele membre europene își asumă un rol mai important alături de Statele Unite.
El a afirmat că NATO revine la misiunea sa fundamentală de apărare colectivă, în timp ce se confruntă cu amenințări din toate direcțiile, inclusiv atacuri convenționale și hibride, precum și riscuri fizice și digitale venite dinspre est, sud și regiunea arctică.
Într-o intervenție anterioară pe platforma X, Dragone a subliniat că NATO trebuie să dea dovadă de o mai mare capacitate de adaptare la presiuni, în loc să se limiteze doar la a le absorbi.
„Antifragilitatea este avantajul strategic al secolului XXI”, a scris el, comparând un pahar fragil, care se sparge sub acțiunea stresului, cu un mușchi care devine mai puternic datorită acestuia.
El a susținut că superioritatea strategică viitoare nu le va aparține neapărat celor care dețin cele mai avansate arme, ci acelora capabili să „învețe mai repede, să decidă mai repede, să producă mai repede, să inoveze mai repede și să-și revină mai repede” – fie pe timp de pace, fie în situații de criză sau pe timp de război.
Ce este NATO 3.0
Acest concept a fost elaborat în SUA, mai exact de către Elbridge Colby, un oficial din cadrul Departamentului Apărării care a pledat mult timp pentru o reformare completă a politicii americane față de Europa.
Criticii susțin că NATO 3.0 echivalează, de fapt, cu o diminuare a angajamentului Washingtonului față de securitatea europeană și reprezintă o schimbare fundamentală față de principiul fondator conform căruia securitatea Europei este inseparabilă de securitatea SUA.
Colby admite că SUA ar trebui să-și mențină prezența în Europa, iar apartenența SUA la NATO se bucură în continuare de sprijin bipartizan în Congresul american. Cu toate acestea, Statele Unite au retras deja capacități și forțe esențiale pentru descurajarea unor viitoare atacuri asupra teritoriului NATO. Asta în timp ce agresiunea rusă continuă cu furie în Ucraina, iar aliații se confruntă cu incursiuni frecvente ale dronelor și cu atacuri hibride.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a salutat conceptul NATO 3.0 ca pe o consolidare a alianței, recunoscând meritul lui Trump de a fi exercitat, în sfârșit, presiuni asupra statelor europene pentru a-și asuma o responsabilitate mai mare în privința propriei apărări: creșterea cheltuielilor europene și canadiene a contribuit, în ultimul deceniu, la ceea ce Rutte a numit „trilionul lui Trump”.
T.D.
