După ani de promisiuni și întârzieri, primul tronson al Autostrăzii Unirii A8 începe să prindă contur.
Lucrările pe cei 24 de kilometri dintre Târgu Mureș și Miercurea Nirajului au ajuns la aproximativ 50% stadiu fizic, iar autoritățile spun că șoferii ar putea circula pe primii kilometri încă din prima parte a anului 2027.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, care a prezentat stadiul lucrărilor pe primul lot al autostrăzii ce ar urma să lege Transilvania de Moldova.

Aproape 800 de muncitori și peste 700 de utilaje pe șantier
Potrivit oficialului, constructorul menține o mobilizare consistentă în teren, cu aproape 800 de muncitori și peste 700 de utilaje și echipamente care lucrează zilnic pe șantier.
După câteva luni cu condiții meteo dificile, ritmul lucrărilor a crescut semnificativ. Terasamentele avansează cu peste 400.000 mc pe lună, iar gradul de realizare pentru această categorie de lucrări a depășit deja 50%.
O etapă importantă a început recent: așternerea asfaltului.
În luna iulie sunt programate aproape 25.000 de tone de mixturi asfaltice, iar în august cantitatea ar urma să crească la aproximativ 40.000 de tone.

Podurile și pasajele sunt realizate în proporție de 65%
Progresul este și mai avansat în cazul structurilor. Podurile și pasajele au ajuns la aproximativ 65% stadiu fizic.
Din cele aproape 600 de grinzi necesare pentru întregul proiect, peste 400 au fost deja produse, iar mai mult de 200 au fost montate. De asemenea, constructorul a turnat până acum peste 108.000 mc de beton.
În luna iulie ar urma să fie finalizate și ultimele lucrări de relocare a rețelelor electrice de înaltă tensiune, ceea ce va permite deschiderea tuturor fronturilor de lucru de pe traseu.

Sectorul Târgu Mureș – Acățari, prioritate pentru descongestionarea traficului
Ministerul Transporturilor vrea să accelereze în special lucrările pe segmentul dintre Târgu Mureș și Acățari, care va funcționa ca o centură sudică pentru Târgu Mureș.
„Am discutat cu antreprenorul și am făcut un plan pentru prioritizarea sectorului dintre Târgu Mureș și Acățari, care va funcționa ca o veritabilă centură sudică a municipiului Târgu Mureș. Obiectivul nostru este să câștigăm câteva luni față de termenul contractual și să oferim cât mai repede șoferilor beneficiile acestei investiții”, a declarat Horațiu Cosma.
Oficialul susține că, dacă ritmul actual se menține, în prima parte a anului 2027 se va putea circula pe primii kilometri ai Autostrăzii Unirii A8.
