Atenționare MAE de călătorie în Grecia: Vor fi restricții în transportul public din Atena

Atenționare MAE de călătorie în Grecia: Vor fi restricții în transportul public din Atena

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, pe fondul comemorării „Revoltei studenţilor împotriva juntei militare”, circulația va fi restricționată și deviată, joi, în Atena.

Astfel, vor fi închise zonele aflate în perimetrul străzilor: Bulevardul Patision, Panepistimiou, Piaţa Omonia, Stadiou, Akadimias, Piaţa Syntagma, Vasilisis Sofia, Alexandras, Syggrou, Athinas, Ermou, Mesogion şi Kifisias.

De asemenea, staţia de metrou "Megaro Mousikis" se va închide la ora 15,00, iar staţiile "Syntagma" şi "Evangelismos" se vor închide la ora 16,30.

ADVERTISING

Circulaţia autovehiculelor va fi întreruptă după ora 12,00, iar staţionarea şi parcarea autovehiculelor vor fi interzise după ora 6,00.

Autorităţile elene recomandă tuturor persoanelor să evite deplasările în aceste zone, deoarece pot avea loc manifestaţii spontane şi altercaţii între forţele de ordine şi participanţi.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

ADVERTISING

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://atena.mae.rohttp://salonic.mae.rowww.emy.grwww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇