Atenționare de călătorie în Grecia: Ploi și furtuni în unele insule

Atenționare de călătorie în Grecia: Ploi și furtuni în unele insule
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Serviciul elen de Meteorologie (EMY) a emis o avertizare meteo pentru 8 şi 9 septembrie, informează MAE român. Astfel, în cele două zile, sunt așteptate ploi şi furtuni în Insulele Sporade, nordul Insulei Evia, Thessalia, Grecia Centrală, vestul Insulei Creta, Macedonia centrală şi în vestul regiunii Peloponez. De asemenea, în seara zilei de joi, 9 septembrie, sunt posibile furtuni pe mare, în nordul Mării Egee.

Conform informaţiilor comunicate de autorităţile elene, în cursul zilei de 9 septembrie, circulaţia va fi restricţionată în centrul capitalei Atena, în contextul organizării Raliului Acropole, etapă a Campionatului Mondial de Raliuri, informează MAE printr-un comunicat transmis miercuri.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇