Atacatorul din Minnesota a vrut să ucidă 45 de aleși. Lista neagră din noaptea crimelor

Atacatorul din Minnesota a vrut să ucidă 45 de aleși. Lista neagră din noaptea crimelor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vance Boelter, bărbatul acuzat de uciderea președintei Camerei Reprezentanților din Minnesota, Melissa Hortman, și a soțului acesteia, ar fi vizat în noaptea atacului nu mai puțin de patru oficiali aleși, toți membri ai Partidului Democrat.

Procurorul federal Joe Thompson a declarat că Boelter „a avut intenția clară de a-i ucide” și s-a deplasat la domiciliile acestora, însă două dintre tentative au eșuat.

Boelter, în vârstă de 57 de ani, a fost arestat duminică seară, după o urmărire de două zile, considerată de autorități cea mai amplă operațiune de acest tip din istoria statului.

El este acuzat de crime și tentative de omor, atât la nivel federal, cât și în statul Minnesota. Procurorii iau în calcul pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate.

Degizat în polițist, a ucis doi oficiali democrați și a rănit alți doi

Potrivit anchetatorilor, Vance Boelter s-a deghizat în polițist pentru a pătrunde în locuințele oficialilor vizați.

El i-a ucis pe Melissa Hortman și pe soțul acesteia, Mark Hortman, la reședința lor din apropierea orașului Minneapolis. Un alt senator democrat, John Hoffman, și soția sa au fost grav răniți, dar se află în afara pericolului.

Procurorul federal a descris incidentul ca fiind „un asasinat politic”, termen rar utilizat în Statele Unite și cu atât mai puțin în Minnesota.

„Sper ca acest caz să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Poți fi în dezacord cu cineva fără să-l ucizi”, a spus Thompson.

Suspiciuni de radicalizare

Anchetatorii au descoperit în posesia suspectului o listă cu peste 45 de oficiali din Minnesota, atât la nivel de stat, cât și federal.

Boelter a fost prins în Green Isle, o localitate situată la peste o oră de Minneapolis, după o amplă acțiune a poliției la care au participat circa 100 de agenți și drone.

Melissa Hortman, în vârstă de 55 de ani și mamă a doi copii, era cunoscută pentru pozițiile ferme în favoarea dreptului la avort.

Guvernatorul democrat Tim Walz a denunțat atacul ca fiind „odios” și a avertizat că „acesta nu poate deveni modul în care ne rezolvăm divergențele politice”. În ciuda semnalelor puternice privind motivația politică, anchetatorii susțin că este prea devreme pentru a trage concluzii definitive.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇