Ce i-a scris suspectul în cazul împușcăturilor din Minnesota unui prieten cu puțin înainte de atacul criminal

Ce i-a scris suspectul în cazul împușcăturilor din Minnesota unui prieten cu puțin înainte de atacul criminal
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vance Luther Boelter, suspectul în cazul împuşcării mortale a unei deputate din statul Minnesota şi rănirii unui senator, ar avea legături cu sectele evanghelice şi susţine că este expert în securitate cu experienţă în Orientul Mijlociu şi Africa.

El figura ca director al firmei Red Lion Group din Congo, potrivit postărilor sale online şi datelor publice, relatează Reuters.

Sâmbătă a fost demarată o operaţiune de căutare a lui Vance Luther Boelter, în vârstă de 57 de ani.

Poliţia a declarat că suspectul a fost văzut purtând o pălărie de cowboy de culoare deschisă, o cămaşă cu mâneci lungi şi guler de culoare închisă sau o geacă şi o geantă de culoare închisă. FBI a oferit o recompensă de până la 50.000 de dolari pentru informaţii care ar putea duce la arestarea sa.

David Carlson, în vârstă de 59 de ani, a declarat pentru Reuters că locuieşte împreună cu Boelter în Minneapolis de puţin peste un an şi că l-a văzut ultima oară vineri seara. Apoi, sâmbătă, în jurul orei 6 dimineaţa, a primit un mesaj de la Boelter. „A spus că s-ar putea să moară în curând”, a declarat Carlson, care a sunat la poliţie.

Carlson, care îl cunoaşte pe Boelter din clasa a patra, a spus că acesta lucra pentru un centru de donare de ochi şi stătea în acea casă pentru că era aproape de locul de muncă. Carlson a declarat că se simte trădat de Boelter şi îndurerat pentru victime, adăugând: „Familia lui va avea de suferit din cauza asta”.

Boelter a fost numit în 2016 în Consiliul pentru Dezvoltarea Forţei de Muncă al Guvernatorului, potrivit documentelor statului. Consiliul „are responsabilitatea de a consilia guvernatorul cu privire la sistemul forţei de muncă din Minnesota”, potrivit site-ului său web.

Întrebat dacă Boelter îi cunoştea pe cei doi congresmeni, superintendentul Biroului de Arestări Criminale din Minnesota, Drew Evans, a răspuns: „Încă investigăm acest aspect”.

„Există cu siguranţă unele suprapuneri cu unele întâlniri publice, aş spune, între senatorul Hoffman şi persoana în cauză. Dar nu cunoaştem natura relaţiei sau dacă se cunoşteau efectiv”, a declarat el reporterilor.

Carlson a spus că Boelter a votat pentru Trump, era creştin şi nu era de acord cu avortul, deşi a adăugat că ei nu mai discutaseră despre acest subiect de mult timp, adăugând: „Nu era chiar supărat pe politică”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇