Un incendiu a izbucnit la o universitate din orașul rus Belgorod în urma unui atac cu drone.
Instituția vizată este Universitatea Tehnologică de Stat „V. G. Șuhov”, unde erau dezvoltate și testate sisteme pentru vehicule aeriene fără pilot, potrivit publicației ruse independente Astra citată de Ukrainska Pravda.
Potrivit Astra, focul a cuprins o clădire a universității implicate în proiecte de cercetare privind dronele. Instituția dezvolta un sistem automatizat de control bazat pe microprocesorul Milandr, proiect prezentat oficial ca fiind destinat unor scopuri civile.

Sistemul ar fi fost conceput pentru activități precum monitorizarea liniilor electrice, supravegherea conductelor de încălzire și realizarea de fotografii aeriene.
Universitatea lansase în această vară și un program educațional pentru elevi dedicat dezvoltării tehnologiilor pentru drone.
Autoritățile ruse nu au anunțat până în prezent consecințele incidentului și nici eventuale victime.
Cartierul operațional regional din Belgorod a transmis însă, în timpul nopții, mai multe avertizări privind riscul unor atacuri cu drone.
Belgorod, regiune rusă aflată la granița cu Ucraina, este vizată frecvent de atacuri cu drone atribuite Kievului.
Moscova susține că aceste lovituri au ca ținte infrastructuri militare și industriale, în timp ce Ucraina afirmă că atacurile urmăresc reducerea capacității Rusiei de a continua ofensiva.
