Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reușit marți ceea ce părea imposibil în urmă cu un an: să convingă Washingtonul că Kievul poate câștiga războiul.
Spre deosebire de vizita sa tensionată la Biroul Oval din februarie 2025, Zelenski a ieșit din întâlnirea cu președintele Donald Trump într-o dispoziție excelentă. Iar călătoria s-a încheiat cu o nouă victorie, după ce Senatul a votat, cu o majoritate covârșitoare, pentru avansarea unui proiect de sancțiuni împotriva țărilor care cumpără petrol rusesc, scrie Politico.
A fost punctul culminant al unei zile care a demonstrat o schimbare remarcabilă față de vizita sa dezastruoasă anterioară. Votul – la care liderul ucrainean a asistat din sala Senatului – aduce Congresul cu un pas mai aproape de realizarea uneia dintre principalele priorități ale lui Zelenski și reprezintă cel mai recent semnal că situația Kievului nu se îmbunătățește doar pe câmpul de luptă.
„Întregul nostru demers aici este să-l aducem pe Putin la masa negocierilor. Zelenski consideră că Putin ar fi mai dispus să negocieze o înțelegere dacă sancțiunile ar fi în vigoare și ar provoca mai multă iritare și, după cum cred că s-a exprimat el, chiar «furie» în rândul populației ruse față de război”, a declarat senatorul Mike Rounds (republican, Dakota de Sud), după o întâlnire cu președintele ucrainean, senatori și câțiva membri ai Camerei Reprezentanților.
Liderul ucrainean a subliniat că sancțiunile ar putea consolida câștigurile obținute de Ucraina pe front și l-ar putea forța pe Putin să accepte negocieri de pace, reiterând totodată solicitarea pentru un acces extins la sisteme de armament esențiale.
Este clar că argumentele lui Zelenski încep să aibă impact, iar parlamentari din întregul spectru politic par să îi susțină strategia. De asemenea, pare să se contureze un consens potrivit căruia Ucraina ar putea învinge Rusia.
„Ceea ce a schimbat dinamica este succesul pe care îl au pe câmpul de luptă”, a spus senatorul John Boozman (republican, Arkansas).
Relație diferită Zelenski - Trump
Votul privind sancțiunile a fost și un moment de comemorare pentru regretatul senator Lindsey Graham (republican, Carolina de Sud), unul dintre principalii promotori ai proiectului de lege și un aliat important al Ucrainei. Zelenski a participat marți, la Washington, la ceremonia funerară a lui Graham, alături de Trump, lideri ai Congresului și alți demnitari străini.
„Atmosfera este complet diferită față de acum un an în ceea ce privește relația dintre Trump și Zelenski, având în vedere că Ucraina se descurcă mult mai bine în război”, a declarat un fost oficial al administrației Trump, care, la fel ca alții, a vorbit sub protecția anonimatului pentru a discuta dinamica internă.
Schimbarea recentă a poziției politice a Kievului include și sprijinul unor loialiști ai mișcării MAGA, cel mai notabil exemplu fiind influencerița conservatoare Laura Loomer, care și-a schimbat poziția după o vizită recentă la Kiev, renunțând la susținerea vocală pe care o exprimase anterior față de Rusia.
Trump a declarat, de asemenea, la summitul NATO din această lună, desfășurat la Ankara, în Turcia, că intenționează să permită Kievului să producă rachete Patriot pentru apărare antiaeriană, de care Ucraina are mare nevoie.
În cadrul întâlnirii bipartizane desfășurate înaintea votului, Zelenski a insistat asupra efectului pe care sancțiunile l-ar putea avea asupra evoluției războiului. Potrivit senatorilor prezenți, el a reiterat și mai multe solicitări, printre care acordarea unei licențe pentru producerea bateriilor Patriot, asigurarea livrărilor de interceptoare PAC-3 utilizate de sistemul Patriot și menținerea accesului la serviciul de sateliți Starlink pentru sprijinirea țintirii atacurilor cu rază lungă de acțiune.
Solicitările privind echipamentele militare și sprijinul pentru identificarea țintelor, alături de sancțiunile împotriva Moscovei, reflectă mesajul transmis de Zelenski parlamentarilor și în marja summitului NATO de acum trei săptămâni, a declarat Rounds.
Zelenski și președintele Finlandei, Alexander Stubb, care a vizitat și el Capitoliul marți, le-au spus parlamentarilor că proiectul de lege privind sancțiunile ar putea avea un impact asupra războiului chiar mai mare decât luptele de pe front, potrivit senatorului Jim Risch (republican, Idaho).
„Amândoi au fost de părere că această măsură este cel puțin la fel de eficientă, poate chiar mai eficientă, în a pune capăt războiului pe care toată lumea dorește să-l vadă încheiat. Acest proiect de lege ar putea avea un efect mai mare decât orice se întâmplă pe câmpul de luptă”, a declarat Risch într-o conferință de presă după întâlnire.
Proiectul ar putea deveni lege în septembrie
Yehor Cerniev, parlamentar ucrainean și membru al partidului „Slujitorul Poporului”, condus de Zelenski, a afirmat că cea mai recentă întâlnire dintre Trump și Zelenski demonstrează că „neînțelegerile și contradicțiile din trecut au fost depășite, iar acum cele două țări acționează ca aliați”.
Totuși, Trump și-a schimbat rapid poziția și în trecut, iar proiectul privind sancțiunile nu este încă adoptat. Liderul majorității din Senat, John Thune, dorește să accelereze procedura și să obțină adoptarea lui chiar în această săptămână. Însă senatorii trebuie să depășească numeroase dificultăți înainte ca proiectul să poată fi aprobat de Senat, fără a mai menționa obstacolele din Camera Reprezentanților.
Sprijinul Casei Albe pentru proiect a fost până acum rezervat, iar liderii republicani din ambele camere au evitat mult timp să îl promoveze, din respect pentru poziția lui Trump.
Însă moartea neașteptată a lui Graham, vizita lui Zelenski și evoluția războiului au creat un nou impuls politic. De asemenea, potrivit unei persoane familiarizate cu programul, comandanți ucraineni ai unităților de drone vor participa miercuri la prânzul senatorilor republicani pentru a discuta despre producția de drone.
În baza proiectului de lege, Trump ar avea o marjă largă de apreciere în aplicarea sancțiunilor economice. Totuși, senatori republicani și democrați susțin că legislația ar produce suficiente costuri economice pentru a obliga Rusia să negocieze încetarea războiului.
„Proiectul este conceput cu grijă astfel încât să nu afectăm aliații noștri și să vizăm în schimb China și India”, a declarat senatorul Richard Blumenthal (democrat, Connecticut), coautor al proiectului.
Președintele Comisiei pentru Servicii Armate din Senat, Roger Wicker (republican, Mississippi), a afirmat că această legislație ar putea reprezenta „cea mai mare realizare politică” a lui Lindsey Graham.
Totuși, Camera Reprezentanților și-a încheiat activitatea pentru restul verii, astfel încât proiectul nu ar putea deveni lege înainte de luna septembrie. În plus, versiunea adoptată de Senat va fi dificil de acceptat pentru mulți democrați din Cameră, care se opun acordării unor puteri largi președintelui de a impune tarife de până la 100% statelor care cumpără cantități semnificative de petrol rusesc.
Senatoarea Jeanne Shaheen (democrată, New Hampshire), membră de rang înalt a Comisiei pentru Relații Externe, a susținut că proiectul Senatului reprezintă singurul pachet de sancțiuni cu șanse reale de a deveni lege.
„Trebuie să discutăm cu toți cei care au îngrijorări și să înțelegem care sunt acestea. Și avem timp să facem asta, pentru că Camera Reprezentanților nu se va reuni prea curând”, a spus ea.
