Rusia a lansat vineri noapte un nou atac masiv cu rachete balistice asupra Kievului, provocând moartea a cel puțin nouă persoane și rănirea altor 23, potrivit autorităților ucrainene. Printre răniți se află și doi adolescenți, în vârstă de 13 și 17 ani.
Bombardamentul este al doilea atac de amploare lansat de Rusia împotriva Ucrainei în ultimele 48 de ore și a provocat incendii și distrugeri în cel puțin cinci sectoare ale capitalei, scrie Kiev Independent.
Mai multe cartiere din Kiev au fost lovite
Primele explozii au fost auzite în jurul orei 1:33, când Forțele Aeriene ale Ucrainei au avertizat că mai multe rachete balistice se îndreaptă spre Kiev. Alte valuri de explozii au urmat la intervale de câteva zeci de minute.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, le-a cerut locuitorilor să se adăpostească, avertizând că orașul este atacat cu rachete balistice.
Potrivit autorităților locale, au fost lovite blocuri de locuințe, depozite, o spălătorie auto și o parcare. În unele clădiri rezidențiale, locatarii au rămas blocați sub dărâmături după prăbușirea parțială a imobilelor.
În cartierul Solomianski, resturile unei rachete au lovit o clădire cu cinci etaje, provocând un incendiu și îngreunând evacuarea locatarilor.
„Oamenii sunt prinși sub dărâmături”, a transmis Vitali Kliciko.
Ulterior, Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență a confirmat că imobilul s-a prăbușit parțial și a fost cuprins de flăcări.
O situație similară a fost raportată și în cartierul Șevcenkivski, unde echipele de intervenție au fost trimise pentru salvarea persoanelor surprinse în clădirea avariată.
Cele mai multe victime, în cartierul Darnițki
Cele mai grave pagube au fost înregistrate în cartierul Darnițki, unde șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte 14 au fost rănite, potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență.
Incendii au izbucnit și în cartierele Holosiivski, Darnițki, Șevcenkivski și Solomianski, unde mai multe blocuri au fost avariate.
În regiunea Kiev, alte două persoane au fost rănite.
Al doilea atac major în două zile
Atacul vine la doar două zile după un alt bombardament de amploare lansat de Rusia asupra mai multor orașe ucrainene, inclusiv Liov, unde au murit cel puțin opt persoane, iar peste 50 au fost rănite.
În urma acelui atac, o rachetă rusească a căzut pe teritoriul Poloniei, într-un câmp din regiunea Lublin, declanșând alertă aeriană în estul țării.
Potrivit autorităților ucrainene, Rusia și-a intensificat în ultimele luni atacurile cu rachete balistice asupra Kievului, încercând să copleșească apărarea antiaeriană și să provoace cât mai multe distrugeri în zonele rezidențiale.
Rachetele balistice sunt considerate deosebit de periculoase deoarece pot fi interceptate doar de un număr limitat de sisteme de apărare, în special Patriot. Ucraina avertizează însă că stocurile sale de interceptoare Patriot sunt aproape epuizate.
Cu doar câteva ore înaintea atacului, președintele american Donald Trump a declarat că nu a aprobat încă transferul tehnologiei necesare pentru ca Ucraina să producă propriile rachete Patriot. „Nu am fost de acord cu asta. Discutăm despre acest lucru, dar este foarte greu să oferi un asemenea tip de tehnologie”, a spus Trump.
B.B.
