Arafat: Obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi nu impune restricţii. Nu se poate vorbi de discriminare

Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat, sâmbătă, că obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi nu impune restricţii, astfel că nu se poate vorbi de discriminare.

„Subliniez că această hotărâre n-a impus restricţii. (…) În mod normal peste 3 la mie, era prevăzut în hotărâre de guvern închiderea totală. Deci, în loc să se închidă total după 3 la mie, în intervalul 3 – 6 la mie s-a găsit o soluţie prin care, totuşi, să mai permitem activităţile economice să se desfăşoare în anumit control sanitar aferent, şi anume verificarea în mod deosebit a celor care intră prin certificatul verde, care de altfel a fost aprobat prin OUG. Ca să elaborăm această hotărâre au fost analizaţi factorii de risc”, a transmis Arafat într-o conferinţă de presă, în contextul în care Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi în localităţile unde rata de incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 este mai mare de 3 la mia de locuitori şi mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori.

ADVERTISING

Arafat a amintit despre posiblitatea folosirii aplicaţiei care se poate descărca gratuit de pe telefon, pentru codul QR, şi a precizat că, de fapt, certificatul de vaccinare permite oricui să participe la evenimente cu trei condiţii: să fie vaccinat, dacă nu este vaccinat să fie testat, ultima fiind să fie trecut prin boală în ultimele 180 de zile.

"Asta înseamnă că nu putem vorbi de discriminare. Noi permitem tuturor categoriilor să participe, cu condiţia să fie îndeplinită una dintre cele trei condiţii.", a adăugat şeful DSU, citat de Digi24.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, este foarte greu să fie controlată respectarea măsurilor sanitare la unele evenimente precum nunţi, botezuri sau alte petreceri, precum şi la adunările publice.

"La nuntă ştim că oamenii nu vor sta cu mască, vor dansa, vor umbla de la o masă la alta. Organizatorul - este şi moral şi legal, din toate punctele de vedere - să verifice că persoanele respectă regulile certificatului verde. Mai mult decât atât, ospătarii şi cei care deservesc trebuie să poarte mască tot timpul, acest lucru este clar, nu sub nas, nu sub bărbie. (...) Dacă lumea nu respectă regulile, aceste evenimente pot să se transforme în evenimente de răspândire generală a virusului, şi atunci certificatul verde reduce riscul, nu elimină riscul total", a explicat Arafat.

ADVERTISING

Citește și:

Ce măsuri se aplică de azi în Bucureşti, după ce rata de infectare a trecut de 2

Incidența îmbolnăvirilor de Covid a ajuns la 2,33 în București, cel mai mult în Sectorul 2. Azi se decid noi restricții

Creștere rapidă a numărului de cazuri de Covid: 5.400 de infectări și aproape 100 de decese. Un județ e roșu, șase galbene

Lista cu incidența COVID în fiecare localitate din țară. În mai multe județe sunt elevi care nu merg săptămâna viitoare la școală (Document)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇