ANPC a închis locurile de joacă din alte 3 parcuri din București. Ce nereguli s-au găsit (Foto)

ANPC a închis locurile de joacă din alte 3 parcuri din București. Ce nereguli s-au găsit (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a închis temporar locurile de joacă din 3 parcuri din sectorul 2 al Capitalei: Plumbuita, Tei și Motodrom.

Vicepreședintele ANPC spune că în urma verificărilor s-a descoperit că acestea sunt pline de praf și de pericole pentru cei mici.

”M-aș fi bucurat ca, în 2022, o primăvară așa frumoasă să găsească parcurile sectorului îngrijite, modernizate, îmbietoare pentru bucureșteni, dar mai ales pentru copii. Din păcate, nu sunt nici curățate, nici amenajate.

ADVERTISING

Par părăsite și sunt pline de praf și de pericole pentru cei mici, dacă vor să se joace, ceea ce nu este admisibil. Mai ales, că se află în mijlocul unor cartiere atât de populate, unde oamenii și-ar dori un loc de agrement bine întreținut, din grijă pentru ei ”, a declarat Mihai Culeafă, vicepreședintele ANPC, potrivit unui comunicat transmis SpotMedia.ro.

Principalele nereguli constatate de comisari au fost:

  • Bucăți de tartan de pe paviment peticit sau lipsă pe alocuri
  • Utilizarea unor tobogane metalice și aparate de joacă cu porțiuni deteriorate, cu componente exfoliate sau ruginite
  • Lipsa manșoanelor de protectie din cauciuc la lanțurile leagănelor
  • Toate băncile din parcuri aveau vopseaua exfoliată
  • Lipsa informării scrise a publicului în zona de fitness.
parc-1
parc-2
parc-5
parc-4

Și marți ANPC a anunțat că a închis temporar 15 locuri de joacă și mai multe terenuri de sport din parcurile Herăstrău, Cișmigiu și Tineretului.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇