Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti au efectuat, în perioada 25 mai – 30 iunie, peste 2.500 controale la angajatori din Capitală.
Ei au verificat măsurile de sănătate şi securitate în muncă, potrivit unui comunicat remis luni de ITM Bucureşti.
În urma verificărilor, inspectorii ITM Bucureşti au aplicat amenzi în valoare de 5,15 milioane de lei. Au fost descoperite 213 persoane care prestau activitate fără forme legale de muncă.
De asemenea, reprezentanţii ITM Bucureşti au realizat 39 sistări de activitate pentru neconformităţi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, conform comunicatului.
Acţiunile de control s-au realizat cu respectarea tuturor măsurilor stabilite şi dispuse prin acte normative privind protecţia împotriva SARS-COV-2. Acestea au fost coordonate de inspectorul şef Constantin Bujor, menţionează ITM Bucureşti.
Citește și:
Leasingul de personal, o soluție pe timp de criză? Interviu cu Eugen Saulea