Angajații din sănătate s-au dus sub geamul lui Bolojan: Nu vă bateți joc de noi, muncim unul pentru doi! (Foto)

Angajații din sănătate s-au dus sub geamul lui Bolojan: Nu vă bateți joc de noi, muncim unul pentru doi! (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Câteva mii de angajați din sănătate și asistență socială au protestat miercuri în Piața Victoriei, nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării unitare.

Sindicaliştii Sanitas susţin că, pentru mai mult de jumătate dintre salariaţi, veniturile vor fi plafonate sau chiar vor scădea. Manifestanții au plecat în marș din Piața Victoriei și se îndreaptă spre Parlament.

La ora desfășurării manifestației, în București sunt vreo 26 de grade Celsius, iar unii participanți au încercat să facă față căldurii cu mini-ventilatoare pe baterii, transmite corespondentul Spotmedia din Piaţa Victoriei. Atmosfera a fost mai degrabă una de nemulțumire mocnită decât de protest zgomotos, deşi se auzea şi zumzet de vuvuzele.

ADVERTISING

Din cauza căldurii, mulți dintre participanți au avut mai puțină energie pentru scandări.

Totuși, ei au venit pregătiți cu pancarte pentru ca mesajele lor să fie cât mai vizibile. Pe una dintre ele era scris mesajul: „Nu vă bateți joc de noi, muncim unul pentru doi”, o referire la deficitul de personal reclamat de angajații din sănătate.

Protest Sanitas
Foto: Spotmedia.ro

Protestatarii au venit în Capitală din numeroase județe ale țării, inclusiv Arad, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Constanța și Iași, dar nu sunt destui pentru a bloca traficul în faţa Guvernului.

Protest Sanitas
Foto: Spotmedia.ro
protest Sanitas
Foto: Spotmedia.ro

Sindicaliştii cer retragerea proiectului aflat în dezbatere publică. Federația Sanitas susține că forma actuală a legii este „inechitabilă, incompletă și profund defavorabilă” pentru angajații din sănătate și asistență socială.

Protest Sanitas
Foto: Spotmedia.ro

Teama că salariile vor scădea

Principala nemulțumire a sindicaliștilor este legată de reducerea sporurilor și de noua grilă de salarizare. Reprezentanții Sanitas avertizează că, în loc să aducă majorări, proiectul ar putea duce la plafonarea sau chiar diminuarea veniturilor pentru mai mult de jumătate dintre angajații din sistem.

ADVERTISING

O asistentă medicală prezentă la protest a vorbit despre lipsa personalului și despre epuizarea celor care lucrează în spitale.

Protest Sanitas
Foto: Spotmedia.ro

„Ne confruntăm cu o criză acută de personal în sistemul de sănătate. Suntem nemulţumiţi de scăderea salariilor şi de faptul că în proiectul noii legi a salarizării suntem la pragul de jos în ceea ce priveşte coeficientul de salarizare. Suntem epuizaţi atât fizic, cât şi psihic”, a declarat aceasta, citată de News.ro.

Un alt participant la manifestație a susținut că unele categorii de angajați ar putea pierde chiar și 2.000 de lei lunar.

ADVERTISING

„Noi lucrăm şi sâmbetele, şi duminicile, iar acum vor să ni le taie, să nu ni le mai plătească. Păi atunci să închidă spitalele de vineri până luni, dacă aşa vor domnii guvernanţi”, a afirmat protestatarul.

Federația Sanitas avertizează că protestul de miercuri ar putea fi doar primul pas al unei serii de acțiuni sindicale. Organizația cere retragerea proiectului în forma actuală și reluarea imediată a negocierilor cu reprezentanții salariaților din sănătate și asistență socială.

Proiectul noii legi a salarizării a fost prezentat recent de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, și se află în dezbatere publică. Documentul a generat deja reacții critice și din partea altor categorii profesionale din sectorul public.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google