Anchetă la Arad: O femeie ar fi fost bătută pe stradă de poliţişti, pentru că nu avea mască. Bode: Nu vom ezita să facem curățenie în propria ogradă!

Anchetă la Arad: O femeie ar fi fost bătută pe stradă de poliţişti, pentru că nu avea mască. Bode: Nu vom ezita să facem curățenie în propria ogradă!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducerea Poliţiei din judeţul Arad face o anchetă după ce, pe reţelele de socializare, au fost distribuite imagini video cu o femeie preluată de medici, iar martorii din filmare acuză că aceasta ar fi fost bătută pe stradă de poliţişti pentru că nu ar fi purtat mască.

Incidentul ar fi avut loc pe o stradă din comuna Buteni, în cursul zilei de miercuri.

"Poliţiştii oraşului Sebiş au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că, pe raza localităţii Buteni, o femeie ar fi fost agresată de poliţişti.

La faţa locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat o femeie de 50 de ani, aceasta fiind transportată la spitalul orăşenesc Ineu în vederea acordării de îngrijiri medicale.

ADVERTISING

În continuare se vor efectua cercetări în vederea stabilirii stării de fapt, audierii persoanelor în cauză şi luarea măsurilor legale care se impun. Până la această oră nu a fost depusă nicio plângere", a transmis IPJ Arad, în noaptea de miercuri spre joi, citat de Agerpres.

Într-un clip video postat pe Facebook apare o femeie leşinată pe stradă, iar mai mulţi localnici încearcă să ajute victima. Într-un al doilea clip se vede cum femeia este preluată de un echipaj SMURD pentru a fi transportată la spital.

ADVERTISING

În ambele filmări, martorii afirmă că "Poliţia de la Sebiş a bătut-o" pentru că "a prins-o pe drum fără mască".

Ce spune ministrul de Interne

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a comentat cazul, susținând că „nu vom ezita să facem curățenie în propria ogradă”.

„Acolo am demarat cercetările și nu vom ezita să facem noi curățenie în propria ogradă, așa cum am făcut-o, de altfel, și la Secția 16 (...). Să înțelegem odată pentru totdeauna că în special în momentele mai delicate, cum au fost cele pe care le parcurgem de un an și ceva încoace, comportamentul polițiștilor, al jandarmilor, al angajaților ISU, al lucrătorilor de la Poliția de Frontieră în spațiul public trebuie să fie un model și acest lucru îl transmit de fiecare dată: să acționeze cu responsabilitate, cu profesionalism, cu calm, dar și cu fermitate atunci când situația o impune”, a spus Bode, citat de Mediafax.

ADVERTISING

????????

Publicată de Ale Maria Hornea pe Miercuri, 12 mai 2021

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇