Americanii negociază până și cu Maduro, pentru a izola Rusia

Americanii negociază până și cu Maduro, pentru a izola Rusia

Oficiali americani cu rang înalt au mers, sâmbătă, în Venezuela pentru a se întâlni cu guvernul lui Nicolas Maduro, Washingtonul încercând să izoleze Rusia după invazia din Ucraina, informează Le Figaro, citând The New York Times.

Invazia Rusiei în Ucraina a determinat Statele Unite să acorde o atenţie mai mare aliaţilor preşedintelui rus Vladimir Putin din America Latină, notează publicaţia, citând surse sub protecţia anonimatului.

Purtătorii de cuvânt ai administraţiilor preşedintelui american Joe Biden şi venezuelan Nicolas Maduro nu au răspuns solicitărilor de comentarii ale agenţiei France Presse pe această temă.

Statele Unite au întrerupt relaţiile diplomatice cu Venezuela după ce preşedintele Maduro a fost reales în 2018, într-un vot considerat pe scară largă drept fraudulos. Washingtonul l-a recunoscut apoi pe liderul opoziţiei Juan Guaido, pe atunci preşedintele parlamentului, când s-a declarat preşedinte interimar în ianuarie 2019. Statele Unite au impus Caracasului o serie de sancţiuni în încercarea de a-l forţa pe Maduro să părăsească puterea.

ADVERTISING

Urmărește pe spotmedia.ro ce se întâmplă, minut cu minut, în ziua 11 a războiului din Ucraina


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇