Alte trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România. Câte astfel de aeronave avem acum în dotare

Alte trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România. Câte astfel de aeronave avem acum în dotare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, vineri, la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, urmând să intre în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit unui comunicat al MApN, achiziţia noului lot de avioane F-16 Fighting Falcon şi a pachetului de bunuri şi servicii aferent va asigura creşterea securităţii României prin executarea apărării spaţiului aerian naţional/NATO, pe timp de pace şi în situaţii de criză.

ADVERTISING

"Prin sosirea graduală, pe parcursul acestui an şi a celui viitor, a celor 32 de aeronave multirol F-16 Fighting Falcon, care vor înzestra încă două escadrile ale Forţelor Aeriene, România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune.

Aceste aeronave vor avea un rol important în menţinerea unei posturi aliate credibile de apărare şi descurajare a oricărei agresiuni pe Flancul estic şi, la fel de important, vor asigura tranziţia pentru forţele noastre aeriene către era generaţiei a V-a - înzestrarea cu aeronavele F-35", a declarat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, citat în comunicat.

ADVERTISING

Aceasta este a doua serie de trei aeronave F-16 achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei şi a pachetului de bunuri şi servicii aferent, prima fiind recepţionată la finalul lunii noiembrie 2023, în Baza 86 Aeriană "Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă" de la Borcea, a amintit MApN.

Guvernul a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziţie a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic iniţial, şi a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii.

ADVERTISING

Avioanele vor fi livrate în stare operaţională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziţie, de minimum 10 ani, către avioanele de generaţia a V-a, ceea ce face ca achiziţia avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două ţări NATO aliate, a explicat MApN.

În prezent, Forţele Aeriene Române au în dotare 20 de aeronave F-16 achiziţionate în baza prevederilor Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇