O instanţă de apel din Paris a decis că Airbus și Air France sunt vinovate de omor din culpă în cazul prăbușirii zborului Rio–Paris AF447 din 2009, tragedie soldată cu moartea a 228 de persoane.
A fost cel mai grav dezastru aviatic din istoria Franței.
Decizia reprezintă un moment important într-un proces care durează de peste 15 ani și care implică două dintre cele mai importante companii franceze, precum și familiile victimelor.
Instanța a stabilit aplicarea amenzii maxime pentru astfel de infracţiuni, respectiv 225.000 de euro pentru fiecare companie, scrie The Guardian.
În 2023, o instanță inferioară le achitase pe ambele companii, care au negat constant acuzațiile.
Deși suma este considerată simbolică raportat la dimensiunea financiară a giganţilor Airbus și Air France, familiile victimelor au salutat decizia ca pe o formă de recunoaștere a responsabilității.
Tragedia zborului AF447
Avionul Airbus A330 a dispărut de pe radare pe 1 iunie 2009, în timpul unui zbor din Rio de Janeiro către Paris, cu 228 de pasageri și membri ai echipajului la bord, provenind din 33 de țări.
Epava și cutiile negre au fost recuperate abia doi ani mai târziu, în urma unei operațiuni de căutare în adâncul Oceanului Atlantic.
Anchetele tehnice au arătat ulterior că piloții au pierdut controlul aeronavei după înghețarea unor senzori de viteză, ceea ce a dus la intrarea avionului în stall, o pierdere de portanță fatală.
Dispute privind responsabilitatea
Procurorii au susținut însă că atât Airbus, cât și Air France ar fi avut deficiențe în instruirea echipajelor și în gestionarea incidentelor anterioare similare, care ar fi contribuit la producerea accidentului.
Pentru a obține condamnarea, anchetatorii au trebuit să demonstreze nu doar existența unor neglijențe, ci și legătura directă dintre acestea și producerea tragediei.
Decizia nu este definitivă, iar avocații se așteaptă la noi apeluri la instanța supremă din Franța, ceea ce ar putea prelungi cazul cu alţi câțiva ani.
