La doar două zile după participarea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, președintele Nicușor Dan pleacă din nou din țară. Șeful statului va merge sâmbătă la Istanbul pentru o întâlnire cu președintele turc Recep Tayyip Erdoğan și pentru ceremonia de acordare a pavilionului corvetei „Contraamiral August Roman”.
Deplasarea are loc într-un moment de maximă tensiune pe scena politică internă. Adrian Veștea nu a reușit încă să obțină sprijinul parlamentar necesar pentru învestirea guvernului, în timp ce în PNL continuă confruntarea dintre susținătorii lui Ilie Bolojan și cei ai premierului desemnat. Congresul extraordinar al liberalilor de duminică este așteptat să decidă direcția partidului și noua sa conducere.
Potrivit Administrației Prezidențiale, Nicușor Dan va participa împreună cu Erdoğan la ceremonia de intrare în serviciul operativ al navei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia pentru Forțele Navale Române.
Cu această ocazie, șeful statului va avea și o întrevedere cu liderul turc, pe agenda discuțiilor fiind prioritățile Parteneriatului Strategic dintre România și Turcia, securitatea la Marea Neagră și pregătirea summitului NATO programat la Ankara în perioada 7-8 iulie.
Corveta „Contraamiral August Roman” face parte din clasa HISAR și este construită în Turcia pentru Forțele Navale Române. Potrivit informațiilor prezentate de autorități, nava este destinată misiunilor de supraveghere și apărare în regiunea Mării Negre și va contribui la creșterea capacității de reacție a României în contextul deteriorării situației de securitate din zonă.
