A oprit trenurile cu un „proiect artistic” amplasat într-un tunel. Ce a pățit autorul

A oprit trenurile cu un „proiect artistic” amplasat într-un tunel. Ce a pățit autorul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat de 31 de ani, din Petroșani, a fost identificat de polițiști drept autorul instalației improvizate descoperite duminică în tunelul feroviar de la Turdaș. El le-a spus anchetatorilor că obiectul era un „proiect artistic”.

Instalația, amplasată pe peretele tunelului, a fost considerată suspectă și a dus la oprirea circulației trenurilor timp de aproape două ore, pe ambele fire ale magistralei 200, între Simeria și Orăștie.

Potrivit Poliției Hunedoara, incidentul a fost semnalat duminică, 23 august, în jurul orei 14:40. Obiectul a fost ridicat de personalul specializat, iar polițiștii de la Transporturi au început cercetările și au identificat persoana care l-ar fi amplasat.

ADVERTISING

Dosar penal pentru „proiectul artistic”

Bărbatul le-a explicat polițiștilor că instalația reprezenta un „proiect artistic”. Locul ales și riscurile create pentru circulația trenurilor au transformat însă demersul său într-un caz penal.

„Având în vedere locul în care a fost amplasat și impactul asupra siguranței circulației feroviare, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugerea sau semnalizarea falsă”, a transmis IPJ Hunedoara.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie. Anchetatorii urmează să stabilească împrejurările în care a fost montat obiectul și consecințele produse.

ADVERTISING

Circulația feroviară a fost reluată pe ambele fire după aproape două ore, la finalul verificărilor făcute în tunel.

Poliția le reamintește oamenilor că accesul în zonele feroviare restricționate este interzis și că orice activitate artistică desfășurată în apropierea căii ferate trebuie să respecte condițiile legale și să aibă aprobările necesare. Obiectele neobișnuite observate pe infrastructura feroviară nu trebuie atinse sau mutate, ci semnalate imediat autorităților.

Tunelul Turdaș: capodoperă a ingineriei feroviare moderne din România
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google