A fost prins un escroc britanic despre care s-au făcut filme pe Netflix

A fost prins un escroc britanic despre care s-au făcut filme pe Netflix
Foto: captură video
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un escroc britanic, care face obiectul unui film documentar şi al unui film de ficţiune pe Netflix şi care era căutat în Franţa de mai bine de o săptămână pentru că a lovit doi jandarmi, a fost plasat în detenţie sâmbătă în Belgia, la o zi după arestarea sa pe o autostradă din apropierea capitalei Bruxelles, informează AFP.

Robert Hendy-Freegard, în vârstă de 51 de ani, a fost condamnat în 2005 de justiţia britanică la închisoare pe viaţă pentru răpire, înşelăciune, furt de la studenţi şi femei, de la care a sustras în total peste un milion de lire sterline, în special pretinzând că este spion pentru serviciul secret britanic MI5.

The Puppet Master: Hunting The Ultimate Conman | Official Trailer | Netflix

Eliberat în 2009, după ce o instanţă de apel a casat condamnarea pentru răpire, el este eroul filmului documentar „Păpuşarul: lecţii de manipulare” (‘The Puppetmaster: lessons in manipulation’) difuzat de la începutul anului şi al filmului de ficţiune „Agentul escroc” (‘Rogue Agent‘), în care rolurile principale sunt jucate de James Norton şi Gemma Arterton.

Rogue Agent - Official Trailer Starring Gemma Arterton & James Norton

El a fost arestat vineri după-amiază în Grand-Bigard, lângă Bruxelles, pe autostrada E40, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei federale belgiene. Sâmbătă, justiţia belgiană a decis să-l plaseze în detenţie în cadrul procedurii de predare autorităţilor franceze, potrivit parchetului din Hal-Vilvoorde.

ADVERTISING

Robert Hendy-Freegard, vizat de un mandat european de arestare emis de instanţele franceze, va trebui să apară în termen de 15 zile în faţa instanţei belgiene care se va pronunţa asupra executării mandatului.

În Franţa, el este suspectat că a lovit doi jandarmi pe 25 august în departamentul Creuse din centrul ţării, în timp ce încerca să fugă. Fusese descoperit în timpul unui control la o crescătorie de câini pe care o deţinea într-o casă izolată din comuna Vidaillat, unde locuia din 2015. Robert Hendy-Freegardn gestiona afacerea împreună cu partenera sa britanică, care locuia acolo "în condiţii groaznice", "total izolată" şi "complet sub influenţă" lui, potrivit vecinilor.

ADVERTISING

Fugar de la acea dată, pe numele său a fost deschisă o anchetă judiciară pentru "tentativă de omor". Unul dintre jandarmi a suferit o fractură nazală.

Robert Hendy-Freegard a fost arestat de o patrulă a poliţiei rutiere din Flandra de Est care "a reuşit să îi localizeze maşina pe baza camerelor de recunoaştere a plăcuţelor de înmatriculare", a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei federale belgiene.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇