A cerut 90.000 de euro șpagă pentru angajări în spitale și la Penitenciarul Arad

A cerut 90.000 de euro șpagă pentru angajări în spitale și la Penitenciarul Arad

O femeie a fost reținută de procurorii DNA Timișoara pentru opt infracțiuni de trafic de influență. Ea ar fi promis angajări în cadrul unor spitale și în Penitenciarul Arad.

Marţi, femeia va fi prezentată instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Iată acuzaţiile DNA: În perioada 2019 - 2023, femeia a pretins unei persoane (care este martor în dosar) peste 90.000 de euro, afirmând că are influenţă asupra unor membri din conducerea Consiliului Judeţean Arad, din conducerea unor spitale şi asupra unui europarlamentar pentru a facilita angajări în diverse posturi şi obţinerea de fonduri europene.

ADVERTISING

Din 94.500 de euro cât a cerut, femeia ar fi primit 64.500 de euro pentru a facilita angajarea martorului pe un post de contabil la un spital, angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiaşi persoane în cadrul unor spitale sau în cadrul Penitenciarului Arad, obţinerea a două finanţări din fonduri europene pentru familia martorului.

Femeia a fost surprinsă, luni, în flagrant delict, după ce a primit de la martor 5.000 de euro, reprezentând cea de-a doua tranşă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇