7 români şi 2 italieni au furat injectoare de 3,3 milioane de euro din Germania

7 români şi 2 italieni au furat injectoare de 3,3 milioane de euro din Germania

Doi italieni şi şapte români sunt anchetaţi pentru că ar fi furat din depozitul unei firme din Germania 40 de europaleţi încărcaţi cu injectoare, în perioada martie 2021 – aprilie 2022.

Valoarea totală a prejudiciului este de 3,3 milioane de euro.

Poliţiştii din Prahova, în colaborare cu anchetatorii germani, au reuşit să identifice suspecţii şi au recuperat patru europaleţi încărcaţi cu injectoare, din curtea unui imobil din staţiunea Buşteni.

În plus, 6 dintre români a fost prinşi în flagrant, în Germania, în timp ce sustrăgeau alţi 4 europaleţi încărcaţi cu injectoare.

ADVERTISING

Ca urmare a unor percheziţii tot la Buşteni, au fost confiscate mai multe telefoane mobile, laptopuri, o autoutilitară cu care ar fi fost transportaţi europaleţii, un autoturism şi 76.000 de euro.

În consecinţă, cei nouă bărbaţi au fost reţinuţi, iar, ulterior, opt au fost arestaţi preventiv, unul fiind pus sub control judiciar.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇