4 lucruri pe care nu le ştiam despre regina Elisabeta a II-a

4 lucruri pe care nu le ştiam despre regina Elisabeta a II-a

Elisabeta a II-a era cunoscută pentru simplitatea ei, dar și pentru interesul în chestiunile guvernului. Era pasionată de călărie și adora câinii corgi, dar în același timp reușea să fie tot timpul la curent cu evenimentele importante din țară și din străinătate. Trecea deseori pe la grajdurile regale, asista la concursuri de călărie și vizita ferme tradiționale, însă era prezentă și la numeroase evenimente publice.

Relatările celor care au avut ocazia să o cunoască îndeaproape descriu o regină atipică, cu o fire caldă, curioasă și surprinzător de amuzantă. Yahoo News citează Reuters care dezvăluie câteva lucruri mai puțin știute despre Elisabeta a II-a:

ADVERTISING

Avea un talent incredibil de a imita

"Îi distra pe membrii familiei ei imitând diverși lideri; este o foarte bună imitatoare și putea face o carieră bună cu asta, să fiu sincer" - Charles Rae, fost corespondent regal.

Avea un minunat simț al umorului

"Cred că toți am văzut o altă față a reginei când a mers cu acea farsă în care a sărit cu James Bond din elicopter pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra. Cred că ceea ce are regina este o linie foarte profesională pe care a arătat-o lumii în rolul său oficial și un simț al umorului foarte neastâmpărat și încântător pe care îl are în privat și pe care familia ei îl vede" - Penny Junor, biografă regală.

Pantofii ei noi erau purtați mai întâi de o angajată

"Evident, regina trebuia să stea mult timp în picioare. Și e incredibil cât de important este ca ea să se simtă confortabil, lucru valabil și pentru pantofii ei, care sunt un fel de brevet, cu toc jos, purtați de o membră a personalului înainte ca ea să-i încalțe.

ADVERTISING

Aceasta avea, evident, aceeași măsură a piciorului și îi purta câteva zile pe covor înainte ca regina să-i încalțe pentru a se asigura că nu o vor strânge și nu-i vor provoca bătături, ceea ce ar fi fost un dezastru" - Lydia Slater, editor-șef al revistei Harper's Bazaar.

A participat la o cursă de cai

"Cred că aproape toată lumea cunoaște că regina era o mare iubitoare a călăriei. Dar cred că e posibil ca nu toți să știe că ea însăși a concurat, că aceasta este o tradiție a casei regale în primii ani de domnie ai reginei, că în săptămâna cursei de la Ascot familia regală concura înainte de începerea cursei.

ADVERTISING

Și să știți că regina și membrii familiei călăreau foarte rapid. Cred că acest lucru rezumă dragostea ei pentru cai, dar și curajul ei fizic. Pe undeva, e ceva uimitor pentru că în mișcarea incredibil de rapidă a călăriei cu un grup de curteni de încredere și prieteni apropiați, există un fel de libertate pe care, evident, ea nu o avea foarte des" - Matthew Dennison, biograf și istoric


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇