3,06 g/l - alcoolemia record descoperită de polițiști la un șofer care a provocat un accident

3,06 g/l - alcoolemia record descoperită de polițiști la un șofer care a provocat un accident
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un şofer în vârstă de 59 de ani, care provocase un accident rutier în Suceava, a fost testat de polițiști, care au constatat, la prima probă, o alcoolemie de nu mai puțin de 3,06 g/l în sânge.

La data de 22 iulie, poliţiştii din Vatra Dornei au fost sesizaţi asupra unui accidnt care avusese loc pe DN 17B, din oraşul Broşteni, în urma căruia o persoană a fost rănită.

“S-a stabilit că bărbatul de 59 de ani din oraşul Broşteni, sat Cotârgaşi, jud. Suceava, a condus autoturismul pe D.N. 17 B în oraşul Broşteni, sat Cotârgaşi iar când a ajuns pe o porţiune de drum în aliniament, a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat, la volanul căruia se afla un bărbat de 44 de ani din oraşul Broşteni”, a precizat IPJ Suceava, citată de News.ro.

ADVERTISING

În urma impactului, un bărbat de 32 de ani, aflat pe partea carosabilă, lângă maşina staţionată, a fost rănit. 

Conducătorul auto de 59 ani a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Iar buletinul de analiză toxicologică a indicat o concentrație de alcool uriașă, de 3,06 g/litru alcool pur în sânge, la prima probă.

„S-a completat materialul probator cu buletinul de analiză toxicologică emis de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Suceava, rezultând faptul că şoferul de 59 ani prezenta, la data producerii accidentului, o concentraţie alcoolică de 3,06 (trei şi zero şase) g/l alcool pur în sânge la prima probă şi 2,85 (doi optzeci şi cinci) g/l alcool pur în sânge la a doua probă”, a transmis IPJ Suceava. 

ADVERTISING

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului. 

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri