Amendat cu 3.000 de lei, după ce a refuzat să-și trateze la veterinar câinele lovit de maşină

Amendat cu 3.000 de lei, după ce a refuzat să-și trateze la veterinar câinele lovit de maşină
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat din Tulcea a fost amendat de Poliţie cu 3.000 de lei pentru că nu a asigurat asistenţa medicală câinelui său rănit într-un accident rutier. 

Animalul a fost salvat de polițiști și medicii veterinari.

Proprietarul animalului rănit a fost cu el la un cabinet veterinar, însă din cauza costurilor ridicate ale tratamentului a renunţat şi l-a lăsat în curte.

Când fotografii cu animalul rănit au apărut pe reţelele sociale, a intervenit Poliţia.

"Urmare unei postări pe rețelele de socializare despre un animal rănit în urma unui eveniment rutier, animal aflat în imposibilitatea de a se mișca, la 07.07.2021, polițiștii din cadrul Biroului Poliției Animalelor Tulcea, cu sprijinul a doi medici veterinari, au ridicat animalul rănit de la deținătorul din loc. Babadag, jud. Tulcea.

ADVERTISING

Patrupedului i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate și a fost identificat un spațiu de cazare pe perioada tratamentului.

Deținătorul animalului a fost sancționat contravențional conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, cu amendă în valoare de 3000 lei.

Mulțumim celor doi medici veterinari, unul din mun. Tulcea, celălalt din com. Niculițel, jud. Tulcea, pentru punerea la dispoziție a resurselor în vederea rezolvării situației animalului", este comunicatul IPJ Tulcea, citat de Ziarul de Tulcea.

ADVERTISING

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING