200 de persoane au fost prinse că participau la o petrecere în Cluj. Au fost date amenzi de 100.000 de lei

200 de persoane au fost prinse că participau la o petrecere în Cluj. Au fost date amenzi de 100.000 de lei

Poliţiştii au găsit, duminică, 200 de persoane care participau la o petrecere, într-un local din Cluj. Au fost aplicate deocamdată 50 de amenzi, în valoare de 100.000 de lei, şi s-a deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

”La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 00.10, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi cu privire la faptul că în incinta unui complex de pe raza municipiului se desfăşoară o petrecere privată la care participă un număr mare de persoane.

ADVERTISING

În incinta complexului, poliţiştii au identificat un număr de aproximativ 200 de persoane care participau la o petrecere, existând aparate de sonorizare special destinate organizării unor astfel de evenimente”, a transmis, duminică, IPJ Cluj.  

Sursa citată a precizat că până în acest moment au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid -19, în valoare de aproximativ 100.000 de lei. 

”Totodată, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor care au organizat evenimentul si stabilirea tuturor împrejurărilor faptei.

ADVERTISING

Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19”, a mai precizat IPJ Cluj.  Evenimentele de tipul nunţi, botezuri, mese festive sunt intezise pe durata stării de alertă. 

Citește articolele zilei pe Spotmedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇