11 persoane au fost reţinute în urma celor 79 de percheziţii domiciliare care au avut loc la persoane care se ocupau cu contrabanda de ţigări şi tutun, dar şi cu articole pirotehnice.
Printre cei reţinuţi se află un poliţişt de la IPJ Arad, un poliţist de frontieră şi doi inspectori antifraudă. Alte trei persoane sunt cercetate sub control judiciar.
”Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2022-2024, membrii ai două grupuri infracţionale ar fi procurat bunuri accizabile din afara României, le-ar fi introdus fraudulos în ţară (cu complicitatea sau susţinerea unor funcţionari din cadrul autorităţilor publice) şi depozitat, în scopul valorificării pe piaţa neagră.
Astfel, persoanele aflate pe palierele de coordonare ar fi identificat furnizorii produselor de interes pentru grupurile infracţionale şi ar fi lansat comenzile ocupându-se ulterior de organizarea transportatorilor şi livrarea bunurilor accizabile sau de contrabandă, către clienţi. De asemenea, în mod repetat, liderii ar fi iniţiat şi participat la mai multe întâlniri cu membrii, în cadrul cărora, ar fi fost analizate modul de acţiune, aspectele de natură financiară şi măsurile de protejare a activităţilor ilicite”, se precizează în comunicat.
De asemenea, pentru a se asigura de reuşita activităţilor infracţionale, aceştia ar fi ţinut legătura cu alte persoane, aflate în palierul de protecţie (funcţionari), care ar fi acţionat pentru facilitarea intrării în ţară a transporturilor şi apoi, pentru livrarea în siguranţă a bunurilor accizabile, inclusiv prin furnizarea de informaţii în legătură cu acţiunile Poliţiei, amplasarea dispozitivelor de supraveghere şi accesul la date din bazele centralizate.
”Destinatarii sau beneficiarii transporturilor cu bunuri accizabile sau de contrabandă situaţi pe teritoriul naţional ar fi reprezentat un alt segment important, aceştia contactându-i periodic pe lideri pentru comenzi de bunuri accizabile. Ulterior, ar fi ascuns marfa în depozite clandestine şi ar fi distribuit-o către propria clientelă de pe piaţa neagră”, transmite IPJ Arad.
Pentru a-şi pierde urma, membrii grupării au construit o hală de producţie unde urmau să fie instalate linii de fabricaţie pentru prelucrarea tutunului şi producerea de ţigarete.