Zilele Porților Deschise la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

Afis-ZPD-1

Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București organizează și în acest an „Zilele Porților Deschise”, ce va avea loc în perioada 2-15 mai, în mediul online. 

Proiectul a luat naștere cu scopul de a ajuta proaspeții absolvenți de liceu să afle mai multe despre Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, oferindu-le informații cât mai clare și concise despre toate detaliile administrative și nu numai. De asemenea, li se oferă posibilitatea de a primi răspunsuri la curiozitățile pe care le au, dar și de a avea la dispoziție un număr mare de opțiuni, din care pot alege ulterior atunci când vin la înscrieri. 

Tematica proiectului de anul acesta este ,,Discover the world of languages around the world’’, ce face referire la nenumăratele limbi pe care facultatea noastră le oferă studenților, dar și la faptul că, studiind o limbă străină, ești purtat într-o călătorie inedită prin tradițiile și obiceiurile țării respective.

ADVERTISING

În cadrul proiectului vor avea loc webinare deschise pentru toți elevii care vor să afle mai multe despre Facultatea de Limbi Străine. Speakerii vor fi chiar profesorii din cadrul facultății, unde vor detalia ce se studiază la limbile străine pe care aceștia o predau, pentru a le contura elevilor o imagine mult mai clară asupra a ce vor studia pe viitor.

Link grup ZPD – Licență 2023: https://www.facebook.com/groups/745562413896561/

Link grup ZPD – Master 2023: https://www.facebook.com/groups/1459041014631188/

În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt părerile participanților și ale organizatorilor cu privire la importanța unui astfel de eveniment: 

„Proiectul Zilele Porților Deschise are ca scop promovarea facultății în rândul elevilor de liceu, atât prin prezentări online, cât și fizice, în licee din București și din țară.

În cadrul acestora se vor prezenta: oferta educațională, modul de admitere, cât și activitățile la care pot lua parte elevii în timpul facultății. Consider că acest proiect este de mare ajutor elevilor care încă nu știu pe ce cale vor să meargă după ce termină liceul și poate vor descoperi că limbile străine îi atrag. 

ADVERTISING

Abia aștept ca viitorii boboci să descopere universul limbilor străine și să vadă ce varietate interesantă avem!”  (Ana Bîrsan - Asistent-Coordonator ediția 2023)

„Anul trecut am participat la Zilele Porților Deschise atât în calitate de speaker, cât și în calitate de student, la webinare. Mă bucură enorm faptul că, anul acesta, am ocazia de a coordona proiectul, pentru că, așa cum m-a ajutat pe mine când am decis ce program de master voi urma, îmi doresc să îi ajut și pe elevi să își aleagă mai ușor viitoarea specializare.

Ediția de anul acesta va avea loc tot în mediul online, cel puțin când vine vorba de partea de webinare, însă prezentările vor avea loc fizic, în liceele din București sau alte orașe. Sunt foarte entuziasmată că am văzut deja atât de mulți voluntari dornici să le prezinte elevilor facultatea noastră și ce înseamnă să fii student.

ADVERTISING

În momentul de față suntem în pregătiri și lucrăm din greu pentru a fi siguri că toți participanții nu vor pleca nelămuriți și vor fi dornici să aplice la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.

Consider că acest proiect este foarte important atât pentru facultatea noastră, cât și pentru elevi, pentru că este primul contact pe care îl pot avea cu mediul academic și vor afla care este oferta de limbi pe care o au la dispoziție. 

Încurajez toți elevii dornici să dea la Limbi Străine sau studenții care vor să urmeze un master în cadrul facultății, să participe la webinarele pe care le vom organiza, pentru a face cunoștință cu profesorii și pentru a reuși să-și aleagă cu ușurință limbile străine pe care vor să le studieze la facultate.” (Laura Teodorescu - Coordonator ediția 2023) 

„Experiența din cadrul proiectului m-a învățat multe și m-a făcut să mă simt foarte bine, ca o parte ce a contribuit activ la viitorul unor elevi. 

Mi-a plăcut enorm experiența de a prezenta în liceu, având ocazia de a-mi exersa aptitudinile de public speaking și învățând, de asemenea, chiar eu multe despre admitere, procedură și alte aspecte esențiale. 

Elevii s-au arătat foarte interesați și m-a bucurat faptul că am avut ocazia de a le răspunde la întrebări și de a le povesti despre facultatea noastră într-un mod sincer, de la egal la egal, din experiență proprie. 

Ulterior, am păstrat legătura cu unii elevi care mi-au mai pus întrebări în privat, aflând chiar că au dat admiterea la FLLS.

Prin urmare, consider că acest proiect joacă un rol important în viitorul studenților care au semne de întrebare în ceea ce privește înscrierea la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.”  (Iulia Stancu - participant ediția 2022) 

„Proiectul Zilele Porților Deschise este unul dintre cele mai importante pentru elevii de liceu, căci aceștia, de cele mai multe ori, sunt indeciși în privința viitorului lor, neștiind încotro să-și îndrepte următorii pași. 

Am putut privi îndeaproape cât de mult îi ajută acest proiect pe elevii din clasele a XI-a și a XII-a, deoarece am contribuit și din punct de vedere al unui voluntar care a prezentat facultatea în cadrul liceului la care a învățat, dar și din prisma organizatorului, care s-a asigurat că toate obiectivele sunt îndeplinite. 

Am simțit o bucurie de nedescris atunci când, în urma prezentărilor, elevii îmi scriau și povesteau că au prins mai mult curaj și încredere că, ulterior, vor fi și ei studenți ai Facultății de Limbi și Literaturi Străine.  

Vă invit pe toți cei care, în cazul în care aveți dubii cu privire la viitorul vostru academic, să participați la webinarele și prezentările ce se vor organiza în cadrul proiectului, căci doar așa vă veți da seama dacă această facultate vi se potrivește.” (Miruna Flipache, Coordonator ediția 2022)

Acestea fiind spuse, sperăm să vă vedem în număr cât mai mare la webinare și, de ce nu, chiar la noi la facultate în calitate de viitori studenți.(Miruna Flipache și Teodora Mogoș)