Două cămine noi la Politehnică: Unul cu banii universității, altul de 5 ori mai scump cu bani de la Guvern

Două cămine noi la Politehnică: Unul cu banii universității, altul de 5 ori mai scump cu bani de la Guvern
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Universitatea Politehnica București (UPB) a anunțat că demarează lucrările la un nou cămin în Regie, a căror valoare se ridică la 24,4 milioane de euro, bani de la Guvern.

Totodată, UPB precizează că au început deja lucrările la un alt cămin, cu o capacitate la aproape jumătate față de a celuilalt, dar cu o valoare a investiției de circa cinci ori mai mică (5 milioane de euro). Acesta este construit cu bani proprii.

Care este explicația pentru diferența mare a celor două investiții? În răspunsuri transmise la solicitarea Edupedu.ro, Universitatea spune că acel cămin pe care îl realizează din fonduri proprii nu are dotările celui construit cu bani de la Guvern, iar finisajele nu ar intra în preț, urmând să fie făcute cu o investiție separată.

ADVERTISING

Proiectul mare presupune un cămin de 700 de locuri (350 de camere cu 2 locuri) și 51 de locuri de parcare. Căminul va fi dotat cu panouri solare și va avea fațadă eficientă energetic, iar UPB precizează că noua construcție va avea săli de lectură, spălătorii, uscătorii, chicinete și săli de mese.

Termenul anunțat de Universitatea Politehnica București pentru finalizarea lucrărilor este de 24 de luni, în condițiile în care o hotărâre de guvern adoptată acum mai bine de un an prevedea un termen de 12 luni.

ADVERTISING

Proiectul mic va oferi 334 de locuri de cazare (82 camere cu 4 locuri si 3 camere cu 2 locuri pentru persoane cu dizabilități) și urmează să fie dat în folosință în octombrie 2023.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇