Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024, care prevede că vacanţa de primăvară va include Paştele ortodox.
Practic, Ministerul Educației a desființat vacanța de primăvară prevăzută inițial pentru perioada 13-21 aprilie şi a decis alta, în intervalul 27 aprilie – 7 mai 2024.
"Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024. A fost integrată propunerea de modificare a proiectului, astfel încât vacanţa de primăvară din anul 2024 să includă perioada sărbătorilor pascale", informează Ministerul Educaţiei, pe pagina de Facebook.
Ordinul prevede că anul şcolar va avea o durată a cursurilor de 36 de săptămâni. Anul şcolar 2023-2024 va începe pe 11 septembrie şi se va încheia 21 iunie 2024.
Săptămâna mobilă de "vacanţă de schi" este cuprinsă în perioada 12 februarie - 3 martie 2024.
"Şcoala altfel" şi "Săptămâna Verde" se pot desfăşura oricând în perioada 11 septembrie 2023 - 26 aprilie 2024.
Iată aşadar structura anului școlar 2023 – 2024, aşa cum a fost anunţată oficial:
- Modul 1 - 11 septembrie - 27 octombrie 2023.
- Vacanţă – 28 octombrie - 5 noiembrie 2023.
- Modul 2 - 6 noiembrie - 22 decembrie 2023.
- Vacanţă – 23 decembrie 2023 - 7 ianuarie 2024.
- Modul 3 - 8 ianuarie – 9/16/23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene.
- Vacanță – de o săptămână în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
- Modul 4 –19/26 februarie sau 4 martie - 26 aprilie 2024.
- Vacanţă – 26 aprilie - 7 mai 2024.
- Modul 5 - 8 mai - 21 iunie 2024.
- Vacanţă – 22 iunie - 8 septembrie 2024
Elevii de clasa a VIII-a încheie cursurile pe 14 iunie, iar cei din clasele a XII-a și a XIII-a pe 7 iunie 2024.