Școala din Viitor, o platformă menită să dezvolte abilitățile digitale prin jocuri și experimente

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Scoala-din-viitor_profesori_2

Fundația Vodafone România lansează „Școala din Viitor”, un program educațional dezvoltat pentru a-i ajuta pe copii să se adapteze într-o societate digitală în continuă evoluție, să descopere posibilitățile oferite de lumea digitală, dar mai presus de toate, să le arate că au puterea să fie creatorii propriului viitor. Programul se adresează copiilor cu vârste între 6 și 12 ani și face parte dintr-o inițiativă paneuropeană de digitalizare desfășurată de Fundațiile Vodafone din Germania, Olanda, Portugalia, România, Spania, Turcia și Ungaria și are alocat un buget de 320.000 de euro.    

„Școala din Viitor” esteo platformă care oferă un set de activități gratuite, extracurriculare, în conformitate cu principiile metodologice European DigComp, pentru a-i familiariza pe cei mici cu abilitățile digitale și a-i ajuta să își atingă propriului potențial maxim. Primele 20 de cursuri încărcate în platformă au teme din zona noilor tehnologii și programare și au fost preluate de la programul „DigiCraft” conceput de Fundația Vodafone Spania în colaborare cu  Universitatea din Salamanca. Programul asigură resurse educațional-recreative pentru fiecare dintre actorii implicați în educația minorilor: copii, părinți și educatori.

ADVERTISING

În anul școlar 2021/2022 vor fi încărcate în platformă peste 100 de lecții din zona noilor tehnologii, siguranța pe internet și programare. Conținutul din „Școala din Viitor” poate fi accesat gratuit și este pus la dispoziția publicului larg.

„Continuăm să investim în educația digitală a copiilor, de această dată, cu un program nou care propune metode de învățare sub formă de joacă. Programul plasează copilul în permanență în centrul învățării, iar abilitățile digitale sunt formate într-un mod inedit. Spre exemplu, una dintre lecțiile încărcate în acest moment pe platformă este „Misiune imposibilă”, în care Maleficul Qezil a furat un card de memorie cu codurile de distrugere și plănuiește să distrugă toate jocurile video de pe planeta Pământ. Copiii trebuie să recupereze cardul prin infiltrarea în conacul lui Qezil și păcălirea sistemului de securitate. Parcurgând acest conținut, copiii învață să folosească în mod corect limbajul de programare pentru a crea programe simple”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.

Scoala-din-Viitor_copii

Cadrul European DigComp definește cinci domenii de competență care alcătuiesc expertiza digitală: alfabetizarea digitală și informațională, comunicare și colaborare, crearea de conținut digital, siguranță și soluționarea de probleme. Metodologia Școlii din viitor parcurge cele cinci domenii de competență, identificând abilitățile pe care trebuie să le dezvolte copiii și stabilind obiective specifice pentru fiecare interval de vârstă.

ADVERTISING

Metodologia se bazează pe învățarea în echipă și promovează respectul pentru mediu, reciclarea și utilizarea responsabilă a dispozitivelor. Programul urmărește și armonizarea lumii digitale cu cea analogică, propunându-se activități care nu se bazează doar pe utilizarea dispozitivelor electronice, ci implică și dezvoltarea abilităților motorii și cognitive, a gândirii logice și a muncii în echipă.

Fiecare lecție cuprinde un ghid în care sunt prezentate: durata lecției, vârsta căreia i se adresează conținutul, gradul de dificultate (mare, mic sau mediu), instrucțiunile de pregătire a lecției, inclusiv materialele necesare (aplicații, dispozitive tehnologice, creioane, fișe de lucru etc.), obiectivele și competențele secolului 21 care sunt atinse de copii prin parcurgerea conținutului, recomandări pentru părinți sau profesori și posibilitatea de a descărca lecția în format pdf.

Scoala-din-viitor_profesori_1

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari - copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.

ADVERTISING

Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.